Sărăcia în Kachere

Sărăcia în Kachere

Am mai scris și înainte despre sărăcia din Kachere, acolo unde noi avem biserică și orfelinat, iar astăzi vă mai prezint o soră scumpă și casa și condițiile în care ea locuiește.

Sora este în vârstă, singură, fară să aibă pe nimeni care să aibă grijă de ea sau să o ajute. Așa cum vedeți în poza de mai jos, casa ei este foarte mică, iar înăuntru sunt doar o mână de lucruri: câteva haine, 2-3 farfurii și linguri, o rogojină și cam atât. Sora nu are scaune sau mese, pentru că de-alungul timpului le-a vândut pentru a-și cumpăra mâncare.

Am întrebat-o ce are de mâncare, pentru că am văzut-o că se pregătește să facă focul. Mi-a spus: mango verzi fierte. Ca și  fructe, și mango este destul de acru atunci când nu este copt, dar și fiert, cu siguranță că are un gust oribil, însă oameni ca și această soră nu au nimic altceva. Cuvântul ”nimic” sau ”sunt sărac” are o cu totul altă conotație în această țară, și mai ales în acest sat. Sora m-a rugat să îi aduc un săpun, pentru că nu mai are de mai bine de 3 luni. Totodată, i-am dat tot ce am avut la mine, și banii îi vor fi îndeajunși pentru aproximativ 1 lună de mâncare.

Sărăcia în Kachere

Deși scopul principal al nostru aici este spiritual, pentru a le prezenta acestor oameni Cuvântul și pe Domnul Isus, totuși știm că săracii sunt printre noi, și avem o datorie față de ei, mai ales dacă aceștia sunt orfani sau văduve, precum este cazul acestei surori.

Rugați-vă pentru ca mărturia noastră, ca și misionari, în acest sat, să fie una demnă de chemarea la care Dumnezeu ne-a chemat. Rugați-vă pentru noi ca, cu ajutorul înțelepciunii de sus, să îmbinăm teoria cu practica, și creștinismul pe care îl propovăduim să se vadă prin faptele noastre.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Sărăcia în Kachere

Bookmark the permalink.

Comments are closed.