Ceremonia de închidere

Ceremonia de închidere

Ultima zi a taberei s-a încheiat cu ceremonia de închidere, unde toți cei care s-au implicat activ în lucrare, lideri, învățători și bucătărese, au fost apreciați și au primit un mic cadou.

Chiar dacă a fost greu, bucătăresele au făcut față și au biruit orice obstacol, astfel încât copiii să aibă mâncare pe farfurii de fiecare dată.

Sora Rose Kabanja, Doreen Thawe, Beatrice Matabwa și Katemera au fost cele 4 bucătărese, și Domnul să le răsplătească pentru slujirea lor.

Ceremonia de închidere

Ceremonia de închidere

Anul acesta am fost binecuvântați și cu 4 lideri care ne-au ajutat în tot ceea ce a fost nevoie: aranjatul băncilor, curățenie, supravegherea copiilor, la jocuri, ordine la masă etc.

Două surori și un frate au venit tocmai din Kachere, de unde avem noi biserică, și au rămas uimiți de modul în care Dumnezeu poate lucra în inimile copiilor. Pe fețele lor se vedea clar cât sunt de surprinși și cred că acestă tabără i-a schimbat, cel puțin în modul în care privesc lucrarea cu copiii. Cele două surori sunt implicate în lucrarea cu orfanii din Kachere, ele fiind învățătoarele de acolo.

Pe lângă cei trei din Kachere, și Gloria, sora soției lui Stanley ne-a ajutat iar în poza de mai jos ea este cea care primește cadoul.

Ceremonia de închidere

Pe cele două surori din Kachere le-am adus cu mașina Joi dimineață, și după tabără le-am dus înapoi acasă. Fratele Bonongwe, a făcut naveta cu bicicleta, 6 ore în fiecare zi!!! Trei ore din Kachere în Zomba, și alte trei ore din Zomba acasă. Fratele a dat dovadă de dedicare și dragoste, și fie ca Domnul să îi răsplătească munca.

La final, a venit rândul celor 3 învățători principali care au predat lecțiile biblice în fiecare zi grupurilor de copiii. Ei au depus o muncă imensă, și către final au fost foarte obosiți dar împliniți pentru că au văzut roada muncii lor: copii care și-au predat viețile în mâna Domnului!!!

Ceremonia de închidere
Misozi

Ceremonia de închidere
Sangwani

Ceremonia de închidere
Stanley

Sangwani a lucrat cu noi în 2009 însă a plecat apoi la o Școală Biblică în Zambia. Cu voia Domnului, va termina anul viitor și apoi se va reîntoarce să facă parte din echipa Speranței din Malawi. El este extrem de talentat și dăruit în lucrarea cu copiii; tineri ca și el ar fi o binecuvântare în orice lucrare creștină.

În toate, am avut o tabără minunată, Cuvântul a fost predat și predicat, mulți copii s-au întors la Domnul și credem că Dumnezeu a fost glorificat. Am avut vreme minunată, deși e sezonul ploios, iar copiii s-au putut juca în voie.

Vă mulțumim pentru rugăciuni și pentru suportul financiar care a făcut posibilă această tabără. Planul nostru este ca să organizăm următoarea tabără în satul Kachere, loc unde niciodată nu s-a organizat așa ceva.

Ceremonia de închidere
Ce am făcut noi astăzi pentru Dumnezeu?

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Ceremonia de închidere

Bookmark the permalink.

Comments are closed.