Absolvirea lui Stanley Thawe

Absolvirea lui Stanley Thawe

Despre Stanley Thawe ați auzit de multe ori și probabil deja știți că el este traducătorul nostru principal aici în Malawi. Astăzi, doresc să îi dedic un articol unde să vi-l prezint mai în detaliu pe Stanley și să vă spun mai multe despre el, despre viața lui și despre istoria lui cu lucrarea Speranței pentru Viitor din Malawi.

Stanley Thawe s-a născut în anul 1983 în Nordul Malawi, în districtul Nkhata Bay . Acolo el a urmat primele două clase primare, după care s-a mutat împreună cu mama lui în Zomba după ce părinții s-au despărțit, și au locuit în satul Ntyia II. În Zomba și-a continuat studiile până în clasa a 6-a. Clasele 7 și 8 le-a urmat la școala din satul Ntyia II.

Absolvirea lui Stanley Thawe

Absolvirea lui Stanley Thawe

Absolvirea lui Stanley Thawe

După ce a trecut cu brio toate examenele, a fost selecționat pentru a își continua studiile la liceul din Dedza, aflat la aproximativ 2 ore distanță de Zomba. Nu a avut nici măcar bani pentru săpun, așa că nu a crezut că va putea merge, însă Dumnezeu i-a purtat de grijă și, într-un final, a ajuns și a fost primit în campusul acestui liceu. Colegii l-au ajutat cu uniformă, săpun, caiete și pixuri, însă în ciuda tuturor acestor greutăți, Stanley a continuat să lupte pentru o educație mai înaltă decât oricine altcineva din satul în care a crescut, Ntyia II.

După alte probleme financiare majore în viața lui, Stanley și-a dat seama că nu mai poate continua să studieze, și s-a angajat ca și paznic la o familie din Thondwe, localitate aflată la aproximativ 20 minute de orașul Zomba. După aproximativ 1 an, în 2003, Stanley a început să lucreze la Speranță pentru Viitor, pe un post secundar.

Ca și oricine altcineva, Stanley a început de jos, însă s-a dovedit credincios și stabil, astfel încât în scurt timp a ajuns să devină o persoană de încredere și de bază în lucrarea din Malawi. Văzând această slujbă ca și o binecuvântare din partea Domnului, Stanley a dorit să își poată continua studiile.

După ce a terminat cu brio și liceul, Stanley a fost parte din cei 0,97% din Malawieni care merg la facultate! Mai mult decât atât, Stanley a fost singurul din satul Ntyia II care a fost vreodată selecționat să meargă la facultate, iar acest lucru l-a făcut cunoscut și admirat în comunitatea lui.

Pe parcursul celor 4 ani de studiu, între 2006 – 2010, Stanley fost anjagat al Speranței de aici, salariul pe care îl primea fiind destul pentru a-și întreține familia de acasă. Fără acest ajutor, spunea Stanley la sărbătoarea de ieri, el nu ar fi putut să își continue studiile.

Deși a absolvit în 2010, din pricina unor probleme didactice la început, și mai apoi politice, abolvirea lui a fost amânată aproape 3 ani, până acum în 2013.

Ieri, 19-06-2013, a fost ceremonia de abolvire, iar eu am fost invitat să particip. A fost o sărbătoare frumoasă, și am văzut foarte mulți părinți fericiți, inclusiv pe mama lui Stanley.

Peste 480 de studenți de la 3 facultăți din țară au abolvit, iar în pozele de mai jos îi vedeți îmbrăcați în robe negre cu dungi de culori diferite:

 – galbene: studenții de la Chancellor College, Zomba, cei licențiați în Educație
 – roșii: studenții de la Colegiul de Medicină din Blantyre.
 – verzi: studenții de la Colegiul Bunda din Lilongwe, colegiul de Agricultură.
 – albastre: studenții de la Chancellor College, Zomba, însă un departament diferit.

Specific culturii Malawiene, au fost multe dansuri cel puțin la început, însă după 3 ore totul s-a terminat și a urmat o sesiune de poze pe perimetrul campusului colegiului din Zomba, Chancellor College, acolo unde Stanley a studiat și și-a primit licența în Educație (Bachelor Degree in Education).

Absolvirea lui Stanley Thawe
stânga: mama lui Stanley, dreapta: soția lui.

Absolvirea lui Stanley Thawe

După câteva poze pentru posteritate, sărbătoarea a continuat în satul Ntyia II, acolo unde Stanley a fost primit precum un rege. Șeful satului s-a declarat foarte mândru deoarece Stanley este primul în istoria satului care a mers și a abolvit vreodată o facultate.

Absolvirea lui Stanley Thawe
Absolvirea lui Stanley Thawe

Absolvirea lui Stanley Thawe
Salut Ntyia nu este electrificat, de aceea fiecare face cum poate

Absolvirea lui Stanley Thawe

Absolvirea lui Stanley Thawe

Sărbătoarea din Ntyia a fost una frumoasă, iar Stanley s-a simțit bine deoarece știe că munca și greutățile pe care le-a întâmpinat s-au terminat cu succes.

Accesul Malawienilor la educație este greu, iar statisticile spun că sub 1% din populație au posibilitatea să meargă la facultate. Să fii singurul dintre cei peste 5000 de săteni din Ntyia este un lucru mare, însă să fii parte din cei 1% din populație este un lucru și mai mare. În toate, este clar că Dumnezeu l-a ajutat pe Stanley într-un mod excepțional, deși el provine dintr-o familie extrem de săracă, unde de multe ori copiii nu au avut nici măcar un săpun cu care să se spele.

Pentru noi, Stanley este o mândrie și o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. El este un băiat capabil, foarte iscusit și cel mai important, foarte credincios, atât Domnului cât și lucrării noastre de aici. Din păcate, este foarte greu să găsești oameni credincioși aici în Malawi, și asta pentru că sărăcia este mare și toți merg acolo unde sunt și bani mai mulți. În cele 9 luni de zile cât am fost în România, între 2011 și 2012, lui Stanley i s-a oferit o altă slujbă, cu salariu mai bun și cu promisiunea unei mașini, însă el a rămas credincios, pentru că a văzut mâna lui Dumnezeu la lucru în viața și familia lui datorită lucrării pe care o face.

Nu am înțeles niciodată această practică urâtă de a lua co-lucrătorul cuiva, de a-i oferi un salar sau beneficii mai multe. Eu unul nu aș putea niciodată să am încredere într-un tânăr care a părăsit un misionar pentru a lucra cu mine, după ce l-am ademenit cu bani. Urmând logica lucrurilor, un alt misionar l-ar putea lua în viitor dacă i-ar oferi mai mulți bani, și astfel acel tânăr nu poate fi vreodată de încredere, nici mie, dar nici altcuiva.

Totuși, noi slăvim pe Dumnezeu pentru că în urma aceste experiențe noi am văzut încă o dată credincioșia lui Stanley și faptul că nu lucrează cu noi pentru bani, ci pentru Domnul. Mi-aș dori mult ca cei care au vrut să îl ia pe Stanley să găsească pe cineva cel puțin pe jumătate la fel de credincios.

Domnul să îl binecuvânteze pe Stanley, pe familia lui și pe toți cei care au fost parte la bucuria lui. Desigur că au fost și unii geloși pe el, însă acest lucru este oarecum normal.

Stanley și-a dedicat viața lucrării Speranței, pentru că și el crede în ceea ce facem și a văzut modul în care Dumnezeu a lucrat prin el, prin noi și în viața multora. Odată ce ai o astfel de experiență cu Dumnezeu, banii sau mașinile nu mai reprezintă o ispită!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Absolvirea lui Stanley Thawe

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Domnul sa binecuvanteze familia lui Stanley !

  2. Multumim ca ati impartasit cu noi aceasta marturie frumoasa a vietii lui Stanley! E extraordinar sa vedem cum Dumnezeu se foloseste de neajunsuri si suferinte pentru a-si arata gloria si providenta in viata copiiilor Lui, si pentru a le testa credinciosia, intarindu-le astfel si mai mult credinta.
    Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe Stanley si ne bucuram ca v-a adus impreuna in aceasta lucrare pe care o faceti pentru Zomba si satele dimprejur!

Comments are closed