Surpriză în Kachere

Surpriză în Kachere

Astăzi am fost în Kachere, unde ne-am bucurat încă o dată cu frații și surorile noastre de acolo de tot ceea ce Dumnezeu face și a făcut în viețile noastre!

După serviciul de biserică, fratele păstor și soția dânsului ne-au chemat la ei acasă pentru a vorbi ceva cu noi. Ne-am gândit că poate ceva s-a întâmplat, sau poate au o problemă cu cineva din biserică, însă ceea ce ei au făcut a fost una dintre cele mai mari surprize pe care le-am avut de la frații din Kachere.

Fratele păstor a început prin a ne reaminti de începuturile bisericii, și de modul în care Dumnezeu a binecuvântat totul încă din 2010. Apoi, în cele 9 luni cât am fost în România, Dumnezeu a continuat să fie cu ei și să le dea har.

Surpriză în Kachere
Surpriză în Kachere

Fratele a continuat cu orfelinatul și modul în care am început totul și cum Dumnezeu poartă de grijă. Către final, fratele și sora Mtambo ne-a spus că anul acesta Dumnezeu i-a binecuvântat mai mult decât niciodată, și că ei sunt conștienți că totul se datorează lucrării cu copiii orfani.

Fratele și sora sunt implicați activ în lucrarea cu acești copii, sora fiind bucătăreasa principală. De două ori pe zi, frații noștrii pregătesc mâncare pentru acești micuți și se îngrijesc de orice problemă care apare. În plus, fratele Mtambo este și păstorul bisericii.

Ne-au spus că recolta anului acesta a fost mai mare și mai bogată decât în orice alți ani până acum, iar binecuvântarea lui Dumnezeu s-a extins chiar și la familia lor, în timp ce majoritatea satului au recoltat foarte puțin. A fost un moment de bucurie pentru noi și mulțumiri aduse lui Dumnezeu. Lucrarea din Kachere a fost și este una binecuvântată iar eu am simțit mâna Domnului la lucru de fiecare dată.

Fratele și sora Mtambo ne-au oferit un cadou din surplusul pe care îl au, câte un sac de 50 kg de orez familiei Cornea și familiei Thawe, a traducătorului nostru.

Surpriză în Kachere

Gestul lor ne-a surprins peste măsură, și cu toții am mulțumit Domnului pentru tot ceea ce El face prin și cu noi. Domnul să fie glorificat!!!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Surpriză în Kachere

Bookmark the permalink.

One Comment

  1. Domnul sa va binecuvanteze pe toti ! Bunatatea Lui se inoieste in fiecare dimineata fata de noi.Laudat sa fie Domnul pentru lucrarea din Malawi !

Comments are closed