Proiect. Proiectoare.

Proiect. Proiectoare.

Recent am primit niște bani în plus de la cineva căruia i-am făcut un serviciu, și m-am hotărât să instalez o pereche de proiectoare auto, mai ales că farului din partea dreaptă i s-a stricat mecanismul de ajustare și nu prea văd bine cu el noaptea. În Malawi se conduce pe partea stângă a drumului, deci farul drept este cel către centrul șoselei.

Proiectoarele pe care le-am cumpărat sunt chinezești, marca DLAA, cu halogen. Fiecare bec H3 este de 55 W și are nevoie de 12 V – de la baterie.

Am avut nevoie de: cabluri auto, releu, siguranță cu suport și întrerupător. Schița pe care am folosit-o:

Proiect. Proiectoare.

Bineînțeles, în Malawi totul trebuie să fie mai complicat, așadar nu am găsit cabluri auto noi, decât second hand pe care a trebuit să le inspectez de 2-3 ori ca să fiu sigur că nu vor face scurt. Releul este necesar astfel încât întrerupătorul sau firele să nu se ardă, însă nici cel pe care l-am găsit nu a fost conform schiței de mai sus. Toate schițele găsite pe internet vorbesc de releu Bosch cu pinii 30, 86, 85 și 87, câteodată și un 87a. Eu am găsit o altă marcă, și pinii au fost numerotați: 1, 2, 3, 4! Într-un final am reușit să îmi dau seama care e importanța fiecărui pin, slavă Domnului și mulțumită fratelui Feri Piskolti.

Nici suport de siguranță auto nu am găsit nicăieri, așa că a trebuit să improvizez folosing terminale (și acelea greu de găsit) și multă bandă izolatoare.

Cea mai mare bătaie de cap am avut-o cu proiectoarele chinezești care nu funcționează precum în imaginea de mai sus. Fiecare dintre ele are câte două fire, unul negru mai gros și unul alb. Conectându-le direct la baterie (negru la + și alb la -), fiecare a mers bine, însă conectate împreună nu. Am ars 6 siguranțe până să îmi dau seama unde era problema. Firul alb nu era firul de masă, ci firul care trebuia conectat la întrerupătorul din mașină. Firul negru nu era pozitivul, ci firul care trebuia conectat la faza lungă. În felul acesta, proiectoarele pot fi pornite și de la întrerupător – manual – dar și automat cu faza lungă. Masa era suprafața proiectoarelor, împreună cu șurubul de înfiletare în bara de protecție.

Partea cu faza lungă e puțin prea complicată pentru mine, așa că am anulat-o, și m-am axat doar pe întrerupător.

Am anulat indicatorul din schița de mai sus, deoarece întreupătorul meu este unul destul de unic și sunt foarte slabe șansele să îl uit deschis. Am anulat și firul de la pornire motor, și am legat pe direct, astfel încât pot porni proiectoarele chiar dacă cheia nu e în contact. Firul respectiv l-am tras direct de la baterie, imediat după siguranța auto.

Proiect. Proiectoare.
Întrerupător de la un Toyota Landcruiser, model înainte de 1990. Atunci când e ”împins”,
întrerupătorul e deschis (faruri oprite), când e ”tras”, el e închis (faruri pornite)

Proiect. Proiectoare.
Releul rotund este cel folosit pentru proiectoare. El este legat de releul bujiilor
incandescente.
Proiect. Proiectoare.
Proiect. Proiectoare.
Înainte

Proiect. Proiectoare.
Acum
Pentru orice lucrări în plus la partea electrică a unei mașini, este bine să se folosească întotdeauna relee. Ele au menirea de a proteja instalația de supraîncălzire, mai ales dacă consumatorul cere curent mare. Un calcul simplu folosind formula A=W/V, unde W=110 (55×2) și V=12, îmi arată că proiectoarele mele vor avea nevoie de aproximativ 10 Amperi. Releul meu poate duce maxim 20 A, iar siguranța este de 15 A. 
Este de indicat a se folosi relee atunci când se instalează faruri/proiectoare în plus, un claxon mai mare sau un sistem audio puternic. Bineînțeles, totul instalația este protejată de scurtcircuite de către siguranța auto. 
Proiect. Proiectoare.

Când eram încă la liceu (liceul de electronică și telecomunicații), fratele Feri din Baia Mare m-a luat sub aripa sa și m-a învățat câte puțin din tainele electronicii. Electronica era pasiunea mea pe atunci, și fratele Feri avea și are toate cunoștințele necesare. În fiecare marți, pentru mai bine de 1 an de zile, fratele mă învăța cum să repar/verific diferite aparate electrice și electronice, după care îmi vorbea din Cuvântul lui Dumnezeu. 1 oră electronică, 1 oră Biblie, cam acesta era programul, și toate mi-au fost de folos nu doar atunci, pe moment, ci și acum și cred că îmi vor fi de folos pentru restul vieții.

Mulțumesc Domnului pentru fratele Feri și pentru timpul pe care și l-a dedicat unui tânăr rebel ca și mine. Bineînțeles, mulțumesc Domnului pentru un proiect terminat cu succes și sper din toată inima să nu am probleme electrice în viitor. 🙂

Update… pe timp de noapte!

Proiect. Proiectoare.
Nici o lumină
Proiect. Proiectoare.
Pozițiile

Proiect. Proiectoare.
Faza scurtă, Osram Nightbreakers Plus

Proiect. Proiectoare.
Faza lungă

Proiect. Proiectoare.
Faza lungă + proiectoare auto (DLAA 2x55W)

Proiect. Proiectoare.
Proiect. Proiectoare.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Proiect. Proiectoare.

Bookmark the permalink.

Comments are closed.