Tabără de evanghelizare în Muheriwa (poze)

Așa cum vă spuneam în articolul anterior, dar și în scrisorile recente de rugăciune, între 14 și 15 octombrie am avut o tabără de evanghelizare în satul Muheriwa, sat în care Speranță pentru Viitor este implicată de mulți ani de zile.

Deși acolo avem o biserică, totuși aceasta a fost prima tabără pe care acești frați au văzut-o, de aceea toată lumea a fost extrem de emoționată și gata să vadă modul în care Dumnezeu va lucra. Și Dumnezeu a lucrat!!!

În prima zi am avut aproximativ 200 de copii, și acest lucru în condițiile în care numai și numai copiii din Muheriwa au fost invitați la tabără. În a doua zi am avut cu puțin peste 300 de copii.

Mâna lui Dumnezeu a fost tot timpul peste noi și toată lucrarea a mers bine, începând de la surorile care au mes pe jos câțiva km pentru a aduce apă, și până la învățătoarele care au predat lecțiile biblice.

Cel rău a lucrat și el prin diferite feluri și chipuri, aici voi menționa doar faptul că am avut două urgențe medicale în Zomba. Nici un copil nu a fost bolnav și urgențele nu au implicat familia mea, ci doi prieteni buni.

În ciuda acestui lucru, Cuvântul lui Dumnezeu a fost proclamat și nu număr de peste 250 de copii au răspuns invitației Evangheliei. Am văzut ce înseamnă ca cineva să audă și să primească Vestea Bună, cu o inimă pregătită și flămândă după Cuvânt.

La finalul celor două zile, fiecare copil a primit tractate dedicate părinților, bunicilor sau adulților din casele unde locuiesc. În felul acesta, prin această tabără am atins și un număr de câteva sute de părinți, iar rugăciunea noastră este ca Dumnezeu să îi cerceteze.

Pe această cale, doresc să vă mulțumesc tuturor acelora dintre dumneavoastră care v-ați rugat pentru noi cu ocazia acestei tabere. Mesajele dumneavoastră ne-au încurajat!

Mai jos puteți vedea câteva poze, însă albumul complet îl găsiți aici, Camp 2013. Muheriwa. Menționez că nu este necesar să aveți cont de Facebook pentru a vedea pozele.

Vă reamintim că la sfârșitul săptămânii viitoare vom organiza o altă tabără, de data aceasta în satul Kachere. Avem în continuare nevoie de rugăciunile dumneavoastră.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Tabără de evanghelizare în Muheriwa (poze)

Bookmark the permalink.

Comments are closed.