Probleme în Biblie…

Probleme în Biblie...

Niciodată nu mi-a plăcut când unii și alții criticau o versiune sau alta a Bibliei, și o desconsiderau din pricina unor greșeli care poate nu afectau deloc esența mesajului din textul respectiv. Am asistat la multe discuții în contradictoriu cu privire la care versiune a Bibliei este bună, iar încredințarea mea este că de cele mai multe ori oamenii judecă lucrurile din punct de vedere emoțional și nu neaparat rațional. O altă explicație ar fi tradiția.

Deși și eu aleg să folosesc Dumitru Cornilescu în România, totuși nu aș merge până acolo încât să declar că nici o altă versiune revizuită nu este bună. Totodată, nici nu sunt deacord cu cei care merg în cealaltă extremă, spunând că o ediție veche folosită de părinții noștri nu mai este bună.

Într-o cu totul altă tabără sunt cei care cred și declară (chiar dacă nu cu voce tare), că doar ei au Biblia originală și restul lumii au traduceri sau versiuni mai mult sau mai puțin asemenea originalului. Mă dezgustă nivelul ridicat de mândrie pe care acești cre(ș)tini îl demonstrează atunci când se pun mai presus decât restul lumii. Misionar fiind, cred că această lume are nevoie de Evanghelie, de Vestea Bună, mai mult decât o altă traducere sau ediție, cică “conform originalului”.

Sunt cu totul pentru revizuiri și pentru editări ale versiunilor existente, mai ales atunci când sunt găsite mici sau mari greșeli, sau atunci când se folosește un limbaj care nu mai este recunoscut de generația actuală, iar în articolul de față voi vorbi despre câteva din aceste greșeli găsite în Biblia din limba chichewa, Biblie folosită de aproape toate bisericile creștine din Malawi.

Înainte să merg mai departe, vreau să clarific un lucru: Biblia din Malawi este Cuvântul lui Dumnezeu. Personal, am văzut de multe ori oameni care au fost atinși de Cuvântul lui Dumnezeu, iar în lucrarea noastră cu copiii am văzut vieți schimbate pentru veșnicie. Este clar că Dumnezeu lucrează, iar Cuvântul Său este viu!

Probleme în Biblie...

Ceea ce nu mă impresionează, însă, sunt greșelile lăsate cu voia în ediția actuală a Bibliei. În 2009 – 2010, împreună cu fratele Tom, am avut ocazia să ne întâlnim de câteva ori cu un frate care era misionar în capitala țării, Lilongwe. Fratele acesta american a avut, și probabil încă are, o dorință puternică ca să editeze Biblia din Malawi, mai ales în locurile unde greșelile sunt cel puțin batjocoritoare la adresa Cuvântului lui Dumnezeu. Fratele respectiv s-a întâlnit pe parcursul a 6 luni cu membrii ai Societății Biblice din Malawi, societate care are dreptul de a tipări și vinde Biblia în această țară. Dorința dânsului a fost ca să îi ajute cu editarea greșelilor, însă la un moment dat cei din conducere i-au spus răspicat că acest lucru nu se va întâmpla.

Actualmente în Malawi sunt două traduceri importante ale Bibliei: Buku Lopatulika (tradusă în Noul Testament în 1906, și în format complet în 1922), care folosește un limbaj vechi, și Buku Loyera (terminată după 1990), care folosește un limbaj contemporan. Buku Lopatulika, pentru Malawieni, este ceea ce Dumitru Cornilescu este pentru Români și KJV pentru americani. Buku Loyera, pe de altă parte, este mai greu acceptată, și poate fi comparată cu Noua Traducere Românească sau cu Fidela (care după părerea mea este o altă batjocură adusă Bibliei în limba română).

Iată un verset pe care îl găsim în Evanghelia după Matei, capitolul 4 și versetul 5:

Atunci diavolul L-a dus în sfînta cetate, L-a pus pe straşina Templului
Cornilescu.

Matei 4 începe cu binecunoscutul pasaj în care Domnul Isus este ispitit de cel rău. Prima ispită are de-aface cu hrana, în contextul în care Domnul Isus era flămând după postul de 40 de zile și 40 de nopți. A doua ispită, versetele 5-7, are de-aface cu partea spirituală, cu încrederea în Tatăl (Psalm 91:11-12). Diavolul îL duce pe Domnul Isus pe acoperișul Templului, de unde îi cere să sară pentru a-Și demonstra încrederea în Tatăl și dumnezeirea. În limba română și în limba engleză (singurele pe care eu le înțeleg), versetul este cât se poate de clar și chiar și un copil mic poate să înțeleagă. În limba chichewa, pe de altă parte, versetul acesta nu doar că nu are nici un sens, ci chiar este batjocoritor:

Pamenepo mdierekezi anamuka naye ku mzinda woyera; namuika Iye 
pamwamba pa cimbudzi ca Kachisi“, 
Buku Lopatulika, 2009. 

Literal, versetul ar putea fi tradus cam așa:

“Atunci diavolul L-a dus în orașul sfânt; L-a așezat sus, la toaleta Templului“. Traducătorii Bibliei nu au făcut diferența dintre “streașină” sau acoperiș și “toaletă”, reușind nu doar să provoace confuzie în rândul celor care citesc, ba chiar să aducă o pricină de batjocură.

Iată același verset în câteva versiuni din limba engleză:

Then the devil taketh him up into the holy city, and setteth him on a pinnacle of the temple” King James Version.

Then the devil took him to the holy city and set him on the pinnacle of the temple“, English Standard Version.

De ce nu, iată și versiunea Fidela:

Atunci diavolul l-a luat sus în sfânta cetate şi l-a aşezat pe un turn al templului.“, Fidela.

Așa cum spuneam, chiar și un copil mic poate să înțeleagă locația unde Domnul Isus a fost dus, pe acoperișul templului, în văzul tuturor oamenilor și la înălțime. Totuși, în limba chichewa, textul ne arată că Domnul Isus ar fi fost dus la toaleta care era amplasată pe Templu?!? Versetul nu are nici un sens, deoarece nimeni nu pune toalete deasupra caselor, cu atât mai puțin desupra Templului. Îmi este teamă de ceea ce un creștin nou poate să înțeleagă din acest text. Dacă Domnul Isus a fost dus la toaletă, atunci unde putem să înțelegem că a fost ispitit să Se arunce?!?

Probabil că vă întrebați dacă acest verset nu a fost observat înainte și de ce nu a fost corectat? Poate unii dintre dumneavoastră veți crede că el va fi corectat într-o versiune următoare. Adevărul dureros este că acest verset A FOST observat chiar de către Societatea Biblică, însă nu s-a dorit corectarea.

Buku Lopatulika a fost inițial tradusă doar în Noul Testament, în anul 1906, și a fost tipărită de Societatea Biblică Scoțiană și Societatea Biblică a Angliei. În 1922 s-a completat întreaga Biblie, tot atunci fiind publicată prima versiune. În 1936 a apărut prima ediție reviziuită ortografic, și apoi încă una în 1966, 30 de ani mai târziu. În 1992 Buku Lopatulika a fost tipărită în format mare. Ediția pe care eu o am a fost publicată în 2009, folosind versiunea din 1992.

Probleme în Biblie...

Întrebarea este, cum nu a observat nimeni o așa de mare greșeală timp de aproape 108 ani? Oare nimeni din Societatea Biblică din Malawi nu a citit măcar o dată Matei 4?

Iată același verset găsit în Noul Testament, ediția 1906, prima ediție și prima traducere din limba chichewa:

Pamenepo Mdierekezi anamtenga Iye ku mzinda woyera; 
namuika Iye pamwamba pa chimbudzi cha kachisi“, 

Observați același cuvânt, chimbudzi?

Iată ceea ce dicționarul “Chichewa/Chinyanja – English, ediția 2, Steven Paas, 2010” spune:

chimbudzizi- 1. toilet; chimbudzi cha panja = outside toilet/ public toilet; kupita ku chimbudzi/ kuchita chimbudzi = going to the toilet/ defecating; 2. lavatory; 3. latrine; 4. loo; 5. stools; 6. faeces; 7. bog

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu înțelegeți engleză, iată traducerea și explicația în română:

chimbudzizi-
1. toaletă; chimbudzi cha panja = toaletă de afară/ WC public; kupita ku chimbudzi/ kuchita chimbudzi = a merge la toaletă/ defecare;
2. toaletă (lavatory scrie pe ușile toaletelor din avioane);
3. latrină;
4. toaletă (loo este un cuvânt englezesc vechi, origina exactă necunoscută, însă probabil preluat de la fracezii își aruncau excrementele de la fereastră și strigau: “Gardez l’eau” adică, “Atenție la apă”. O altă teorie spune că unii europeni obișnuiau să spună “Camera 100” când se refereau la toaletă, iar de la numerele 1, 0, 0 s-au preluat literele L, O, O. );
5. scaune. (expresia folosită și de doctori atunci când fac referire la materiile fecale)
6. materii fecale.
7. toaletă. (literal, bog înseamnă mlaștină, sau o acumulare de materie moartă, însă britancii folosesc acest cuvânt și când fac referire la toaletă. Jargon).

Probleme în Biblie...

Sunt sigur că aproape orice traducere a Bibliei conține măcar o greșeală, dacă nu mai multe, și de cele mai multe ori greșelile sunt atât de mici încât pur și simplu nu afectează deloc înțelesul textului respectiv. Chiar dacă o greșeală majoră apare într-o ediție, ea este corectată imediat într-o ediție ulterioară, însă nicidecum trecută cu vederea timp de 100 de ani.

Problema e și mai mare, deoarece această greșeală nu este singura. În Plângerile lui Ieremia, 5:17-18, profetul declară: “Dacă ne doare inima, dacă ni s’au întunecat ochii, este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el“. În Biblia locală, versetul 17 este schimbat; în loc de “întunecat”, apare din nou cuvântul “WC”, și vă las pe dumneavoastră să îi deduceți sensul. În alte pasaje din Noul Testament, versete întregi lipsesc cu desăvârșire, până acolo încât după versetul 15 urmează versetul 17!!! În 1 Ioan lipsesc părți din versete, părți care sunt destul de importante credinței creștine.

Vreau să închei această critică prin a vă prezenta un citat cu care eu sunt în totalitate deacord:

„Noi afirmăm că inspiraţia, strict vorbind, se aplică doar textului autografic al Scripturii care, prin providenţa lui Dumnezeu, poate fi confirmat prin manuscrisele disponibile cu mare precizie. De asemenea, afirmăm că traducerilor şi copiile Scripturilor reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu în măsura în care acestea reprezintă cu fidelitate originalul. Negăm, astfel, că lipsa textelor autografice afectează vreun element esenţial al credinţei creştine. Negăm, de asemenea, că această absenţă determină ca afirmarea ineranţei Bibliei să fie invalidă şi irelevantă.” 
(Declaraţia de la Chicago privind ineranţa Bibliei, 1978; citat preluat din cartea O singură credinţă, de J.I. Packer şi Thomas C. Oden, publicată la Oradea de Editura Casa Cărţii în 2008, p. 45)

Cunosc o echipă de frați, aici în Malawi, care lucrează la corectarea acestor greșeli, astfel încât poporul Malawian să aibă o traducere vrednică de Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a fost inspirat El în original. Frații nu rescriu Biblia, și nu lucrează la o traducere după engleză, ci pur și simplu doresc să editeze versiunea actuală, modificând acolo unde trebuie să fie modificat.

Sub nici o formă nu este locul meu ca să spun că Biblia din Malawi este greșită; Cuvântul lui Dumnezeu este și va rămâne pentru veșnicie neschimbat. Problema din Malawi este că acei traducători au lucrat probabil fără binecuvântarea lui Dumnezeu, iar cei care astăzi au puterea să facă schimbările necesare sunt mai degrabă interesați de buzunarul lor. Cel rău râde și își bate joc de faptul că Biblia folosită în biserici conține greșeli atât de grave. Mulți frați și surori trăiesc probabil în confuzie cu privire la anumite aspecte ale lucrării Domnului Isus, doar pentru că textul lor nu este clar.

Mi s-a întâmplat chiar și mie să predic dintr-un text, și Stanley să îmi spună, în fața întregii biserici, că versetul din chichewa spune altceva sau chiar lipsește. Pentru a “clarifica” sau mai bine zis calma situația, la un moment Stanley a spus că “Biblia albilor conține un verset în plus” în textul respectiv. Deși comparată cu Biblia din chichewa, Biblia noastră are acel verset în plus, adevărul este că Biblia din chichewa are un verset în minus. Oricum am pune problema, oamenii vor fi derutați, iar mânia mea este către cel rău care râde și își bate joc de Cuvânt, de creștini și de Dumnezeu.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Probleme în Biblie...

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Domnul sa lucreze si sa faca ca greselile sa fie corectate ! Domnul sa va dea izbanda !

  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Comments are closed