Atunci când un misionar începător merge pentru prima dată pe câmpul de misiune, este clar unde “acasă” este. Acasă este locul pe care tocmai l-ai părăsit. Este locul unde ai crescut, unde ai mers la școală, unde ți-ai primit educația, unde ai găsit biserica și unde ți-ai format cele mai importante relații.
Însă, atunci când trăiești în altă țară pentru o perioadă destul de lungă, o tranziție foarte interesantă se întâmplă.
Țara care îți era “acasă” dintr-o dată nu mai pare așa. Când mergi “acasă”, unii dintre oameni și unele locuri sunt la fel, însă viața a mers înainte în absența ta. Când ajungi în țara ta, nu poți pur și simplu să continui de unde ai lăsat totul în urmă cu câțiva ani. Ești un vizitator. Ești un străin. Ești un musafir fără un rol permanent. Prietenii tăi cei mai apropiați și-au făcut alți prieteni apropiați. Jumătate din membrii bisericii te știu doar după numele din calendarele sau listele de rugăciune ori de la orele de rugăciune. Unele lucruri vor fi schimbate, iar tu nu vei înțelege pentru că nu ai fost acolo când totul s-a întâmplat.
Pe câmpul de misiune, spuneai lucruri de genul “în țara mea…“, însă foarte puțini localnici puteau înțelege bine povestirea ta. Ei ascultau însă știai că nu au cum să înțeleagă pe deplin. Dar totul a fost în regulă, stăteai liniștit pentru că îți spuneai “cei din țara mea m-ar înțelege“.
Totuși, cei din țara ta care sigur te-ar fi înțeles… ei bine, nici ei nu te înțeleg. Acum că ești acasă, ai multe experiențe și povestiri din locul care acum ți-a devenit a doua casă. Acum spui lucruri de genul “în țara unde mergem…” sau “în țara unde lucrăm…” și, bineînțeles, nici acești oameni nu pot înțelege pe deplin ceea ce spui. Când spui că îți este dor de anumite lucruri din țara unde slujești, oamenii se uită la tine cu ochii larg deschiși sau, mai rău, îți spun “Ce ciudat!“. După ce ai terminat cu povestea ta bizară, oamenii se întorc înapoi la lucrurile lor, la politică, la sport sau exact la ceea ce nu te-ai gândit în ultimii câțiva ani și aceasta nu pentru că lor nu le place de tine, dimpotrivă, ei sunt bucuroși că ai venit, în sfârșit, “acasă”, însă pur și simplu ei nu pot să se identifice cu experiențele tale din aceea țară cu nume ciudat, unde oamenii au nume și mai ciudate (sau chiar imposibil de pronunțat).
Când ești acasă, oamenii îți spun deseori “nu-i așa că e bine să fii acasă!“, iar tu te gândești “mda, așa și așa…“. Acum că ai mâncat câteva mâncări de care ți-a fost dor și ți-ai revăzut câțiva prieteni vechi, nu prea mai ai motive să stai “acasă”. Acum începe să își fie dor de lucrurile din țara pe care ai început să o îndrăgești. Îți lipsesc mâncărurile de acolo, prietenii localnici dar și rolul pe care îl aveai în misiune.
Acasă nu mai este acasă și, din păcate, nici acel loc din câmpul de misiune nu îți va fi vreodată casă. Acasă este în ambele locuri și, în același timp, nici unul dintre ele.
Misionarii sunt pentru totdeauna prinși între două lumi. Ei nu se mai pot identifica complet cu oamenii pe care îi lasă în țara natală, însă nu se vor putea identifica complet niciodată nici cu oamenii printre care slujește.
Dar totul este în regulă. Nu ești singurul care a mers pe aceste drumuri.
“În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:13-16).
Aici pe pământ, întotdeauna ne vom simți puțin nesiguri și parcă nelalocul nostru. Misionarii și cei care trăiesc departe de locurile natale experimentează aceste sentimente mai mult decât alții. Într-o zi, însă, toți cei care s-au încrezut în Domnul Isus Cristos vor ajunge, în final, acasă!
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!
Asta e bine se stiut! Chiar aflu multe lucruri si ma bucur sa citesc fiecare articol.