US-RO-MW grafic PIB/rata fertilității

US-RO-MW grafic PIB/rata fertilității

De foarte multi ori statisticile pot obositoare, însă prezentările grafice pot arunca o lumină mai bună asupra situației, de aceea m-am bucurat să găsesc și să împărtășesc cu dvs. situația țării în care slujim, Malawi, în comparație cu România și Statele Unite.

  • În filmulețul de mai jos avem acest grafic care ne prezintă următoarele aspecte ale celor trei țări: pe latura orizontală – Venitul Anual / persoană (GDP/capita sau Produsul Intern Brut), calculat într-o monedă internațională și ajustat conform inflației, și
  • pe latura verticală – Numărul de copii / femeie (sau fertilitatea).

Mai multe informații despre GDP și PPP$ găsiți accesând link-ul fiecăruia.

Perioada calculată este între anii 1800 – 2012. Cu culoarea roșie avem România, cu galben Statele Unite, iar cu albastru avem Malawi.

Foarte interesante sunt rezultatele; Malawi a avut întotdeauna un număr mare de copii în fiecare familie, lucru care a ținut și ține în continuare economica jos la pământ. După 1950, numărul de copii din fiecare familie a scăzut, și economica a început să crească de la $300 USD/persoană/an la aproximativ $800 cât este acum.

În același timp România a început de la peste $1,000/personă/an în anii 1800 și a crescut la peste $10,000/persoană/an în 2012. În Statele Unite situația este cea mai bună, economia a fost într-o continuă creștere, astfel încât în ziua de astăzi avem peste $40,000 USD/cap de locuitor/an.

Interesant este de observat că Malawi abia acum a ajuns la situația economică a României de acum 200 de ani. Salariul mediu din România este de peste 10 ori mai mare decât cel din Malawi, în timp ce multe dintre produse sunt mai ieftine.

Malawi este una dintre cele mai sărace țări din Africa și din lume. Peste 50% din populație încă trăiește cu aproximativ $1/zi, la limita subzistenței.

În fiecare an, milioane de dolari sunt donați în toată Africa, însă prea puțin sau chiar nimic nu ajunge la omul de rând. Corupția este o problemă majoră, de aceea rugăciunile noastre trebuie să fie pentru conducerea țării. Schimbarea nu vine de altundeva, decât prin Domnul Isus Cristos.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Apreciem faptul că citiți și mulțumim pentru atenționare.

    Eu continui să îmi susțin afirmația, însă trebuie să o clarific. Copiii sunt o binecuvântare, însă cred că acest lucru se aplică doar la credincioși. În al doilea rând, binecuvântarea copiilor nu se traduce numai prin binecuvântări financiare! Nu cred că Dumnezeu promite bogății celor cu 7 copii, dar sărăcie la cei cu 1 copil.

    Acestea fiind spuse, familia obișnuită din Malawi trăiește în răzvrătire față de Dumnezeu, prin felul de viață extrem de păgân, iar în articolele mele de-a lungul timpului am detailat. Numărul mare de copii nu face decât să aducă suferință fiecărui membru al familiei. Puținul care îl au, trebuie împărțit la mai multe guri.

    Cred că fiecare dintre noi am văzut popoare sau națiuni care sunt extrem de sărace, însă au mulți copii. Ajută cumva numărul mare de copii la situația lor financiară? Nicidecum, ba din contră, mulți copii sunt trimiși la furat, cerșit, și asta se întâmplă inclusiv în Malawi. Pe de altă parte, știm familii credincioase cu mulți copii, care sunt binecuvântate de Dumnezeu, în ciuda faptului că sunt sărace.

    Sunt multe promisiuni ale lui Dumnezeu care se aplică numai la cei credincioși și numai atunci când ei trăiesc în perimetrul ascultării de Dumnezeu.

    Mult har!

  2. Cred ca afirmatia aceasta este gresita, sau cel putin poate fi foarte usor interpretata gresit!
    " Malawi a avut întotdeauna un număr mare de copii în fiecare familie, lucru care a ținut și ține în continuare economica jos la pământ."

    Numarul mare de copii tine economia jos? Biblia ne zice adevarul clar: copiii sunt o binecuvantare!
    Poate ar trebui sa detaliezi sau sa explici ce ai vrut sa zici prin afirmatia de mai sus.

    Multe greseli pot fi facute ca sa duca la o economie "joasa", DAR copiii nu sunt niciodata o greseala!

    Am citit articole foarte bune aici despre administrare si finante, de aceea ma astept la o clarificare.

    Doamne ajuta mai departe! 🙂

Comments are closed