Raport Misiune 30 Martie – 12 Aprilie

Raport Misiune 30 Martie - 12 AprilieÎn perioada 30 Martie – 12 Aprilie am avut onoarea să găzduim o echipă de frați și surori din Statele Unite ale Americii, echipă care a venit să slujească și să fie o binecuvântare pentru lucrarea din Malawi.

Frații au venit din orașul american Jackson, din statul Georgia, și au stat împreună cu noi un timp de 14 zile. Iată cum a decurs programul nostru împreună:

Frații au ajuns în aeroportul din Blantyre pe data de 30 Martie. După un timp scurt petrecut în acel oraș, ne-am întreptat spre Zomba, acolo unde Speranță pentru Viitor Malawi își are casa de misiune și locul unde noi locuim.

Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie

Deoarece timpul este prețios, în ziua imediat următoare am intrat direct în luptă, organizând o tabără de Evanghelizare în satul Muheriwa. În acest sat avem biserică și tot aici am săpat recent o fântână pentru oamenii din sat. Clădind în continuare pe mărturia avută aici, tabăra de copii a avut un succes puternic, mulți micuți înțelegând nevoia de un Mântuitor.

Tabăra din Muheriwa a ținut doar 1 zi, în timp umătoarele două zile le-am petrecut în satul Mpyupyu. Și aici avem o biserică, împreună cu un Centru de Hrănire a copiilor orfani și subnutriți. Aici am organizat două zile de tabără, și Dumnezeu a lucrat și aici într-un mod puternic. O bună parte din satul acesta este musulman, chiar și moscheea locală fiind foarte aproape de biserică. Confuzia religioasă este mare în acest loc, oamenii neștiind ce să facă și în cine să creadă.

Duminică, 3 Aprilie, a fost petrecută împreună cu două biserici. Dimineață am fost în satul Kachere, acolo unde avem biserică și Orfelinat, iar după-masa am fost într-un sat nou, satul Likangala. Cu păstorul din acest loc colaborăm în cadrul conferințelor anuale pentru păstori.

Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie

Luni, Marți și Miercuri, 4-6 Aprilie, am organizat a treia sesiune a Conferinței pentru Păstorii locali. Peste 30 de păstori au participat, oameni cărora Dumnezeu le-a dat responsabilități în bisericile locale. Frații americani, păstori și lucrători la rândul lor, au avut sesiuni în fiecare zi. Soțiile păstorilor au avut o Sesiune de o zi, timp în care au avut posibilitatea să învețe câteva lucruri esențiale care țin de rolul pe care îl dețin în cadrul familiei. Cei care nu au predat în ziua respectivă au avut posibilitatea să viziteze cluburile de copii din satele împreujurul Zomba, acolo unde săptămânal lucrăm cu copiii.

Joi, 7 aprilie, am vizitat cele două sate un avem centrele de hrănire și frații musafiri au avut posibilitatea să le dea copiilor cadouri, să petreacă timp împreună cu ei și să viziteze casele de unde ei provin. Musafirii noștrii au înțeles, încă o dată, impactul puternic pe care lucrarea din sat o are printre acești copii, și cu toții am dat slavă Domnului pentru lucrurile minunate pe care El le face. În Kachere am avut întâlnire cu neamurile copiilor, și am avut oportunitatea să dicutăm câteva lucruri importante care țin de îngrijirea lor acasă. În Mpyupyu l-am întâlnit pe Siyeni, băiat foarte bolnav care acum este internat în spitalul din Blantyre.

Vineri, 8 Aprilie, am organizat o tabără de sport aici la casa de misiune, ceva unic pentru orașul Zomba. Mulți adolescenți au venit, iar John și Austin, doi adolescenți din State, au avut un timp frumos împreună cu ei. Au învățat jocuri noi, au organizat competiții sportive și s-au distrat împreună. La final, Cuvântul Domnului a fost propovăduit și mulți au fost mântuiți.

Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie

Sâmbătă, 9 Aprilie, a fost o zi în care am vizitat Parcul Național Majete. Aici am văzut câteva animale sălbatice și ne-am relaxat după multe zile de muncă în continuu. Dumnezeu ne-a pus și aici la locul potrivit, deoarece la întoarcere am avut posibilitatea să fim lumină și să ajutăm o mamă și un copil a căror mașină s-a stricat în mijlocul drumului, departe de orice oraș sau ajutor. Timpul era târziu și ei erau speriați că vor fi nevoiți să stea toată noaptea în mașină, însă Dumnezeu a avut grijă de ei.

Duminică, 10 Aprilie, ne-am bucurat împreună cu 3 biserici. Dimineață am fost în Sadzi, o biserică situată la aproximativ 5 km de oraș. Imediat după prânz am fost în Mpyupyu, acolo unde avusesem tabără, iar serviciul de seară a fost în satul Thundu, pe același drum către Mpyupyu. Deși a fost o zi lungă și obositoare din punct de vedere fizic, Dumnezeu ne-a dat un timp binecuvântat, iar frații și surorile din Malawi și-au arătat dragostea într-un mod frumos.

Luni, 11 Aprilie, a fost ultima zi plină a fraților, de aceea i-am dus în oraș unde au cumpărat suveniruri pentru cei dragi de acasă. După masa, frații și-au pregătit bagajele, și împreună cu 3 dintre ei am urcat pe platoul muntelui Zomba.

Marți, 12 Aprilie, a fost ziua în care frații noștrii au plecat înapoi acasă.

Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie

Lucrarea împreună cu frații a adus roade pentru veșnicie și Dumnezeu a fost glorificat. Peste 400 de suflete s-au întors la Domnul în aceste două săptămâni, și mulți creștini și-au rededicat viețile slujirii Mântuitorului. Frații și-au reînnoit angajamentul ca să continue parteneriatul cu noi aici, astfel încât lucrarea din Malawi să fie tot mai eficientă și să atingă tot mai mulți oameni.

Mai multe poze:

Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie
Raport Misiune 30 Martie - 12 Aprilie

 

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.