Cu toții cunoaștem expresia “aparențele înșeală”, însă se pare că ea nu se referă doar la oameni, ci și la copaci. Într-una din primele zile ale acestui sezon ploios am auzit un zgomot puternic venind de undeva de la poalele dealului unde locuim. Un copac a fost doborât și, spre marea noastră suprindere, a fost unul dintre copacii “buni” și sănătoși. Se pare că acest copac a arătat bine pe dinafară, însă a fost distrus complet în interior, grație termitelor africane pe care le avem tot timpul aici.
Povestea poate fi folosită ca și o ilustrație bună în predici, însă până atunci, mă simt nevoit să tratez toți copacii rămași pe terenul misiunii. Rămași netratați, toți copacii vor fi într-un final atacați și mai apoi distruși.
Mai jos puteți vedea câteva poze cu copacul doborât la pământ de necruțătoarele termite. De-a lungul anilor, ele și-au făcut tuneluri și încet, dar sigur, au distrus trunchiul și efectiv viața acestui copac.