Acest articol este o traducere a acestui articol din limba engleză, la care am adăugat câteva lucruri pe care le-am considerat eu necesare.
Așadar, ai fost în prima ta călătorie misionară de scurtă durată, sau poate în a doua, treia, etc. Felicitări pentru asta, însă dacă cumva ai crezut că acum ești pregătit să fii misionar de lungă durată, din păcate te-ai înșelat. Deși cu siguranță o astfel de experiență te-a ajutat să înțelegi puțin situația de pe câmpul de misiune, adevărul este că lucrurile sunt total diferite atunci când într-adevăr mergi ca și misionar pe perioadă lungă sau chiar nedeterminată.
Misiunea de scurtă durată are avantajele ei, însă printre multele dezavantaje (da, pot exista și dezavantaje!) se numără și faptul că mintea noastră poate fi programată într-un anumit fel atunci când vine vorba de misiune. Începând cu 2013, am primit în fiecare an echipe de misionari de scurtă durată, pe perioade între 8 zile și 3 luni. Am avut americani, însă și o româncă. Am avut multe discuții, am pus multe întrebări și am primit tot felul de răspunsuri. M-am amuzat de multe ori de șocul de pe fețele interlocutorilor mei atunci când le-am explicat cum este, defapt, o zi normală din viața noastră.
Cei care ne vizitează aici în Malawi au de obicei programul bine pus la punct. În fiecare zi se știe ceea ce urmează, de multe ori chiar și detaliile precum masa sau timpul petrecut pe drum. Musafirii noștri se așteaptă ca fiecare zi să fie plină de activități, în timp ce ei de multe ori nu au habar de timpul petrecut de noi în pregătirea acelui program.
Sper ca această postare să clarifice măcar puțin limitările misiunii de scurtă durată în pregătirea cuiva pentru misiunea de lungă durată.
Scopul meu este ca tranziția aceasta, între un misionar pe termen scurt și unul pe termen lung, să fie cât mai ușoară, iar așteptările greșite să fie eliminate din timp.
Așadar, dacă te pregătești sau te gândești să mergi în misiune pe termen lung, după ce ai fost în misiune pe termen lung, iată câteva adevăruri:
1. Nimeni nu te va ține de mână. Misiunile de scurtă durată – dacă au fost organizate bine – au fost controlate de altcineva. Tot programul tău, de dimineața și până seara, a fost pus la punct probabil de misionarul de la fața locului. Unde și la cât e masa – a fost decis pentru tine. Unde dormi – a fost decis pentru tine. Unde și cum îți petreci ziua – nu a fost decizia ta. Probabil că nici banii nu au fost parte din grija ta, ca să nu mai vorbesc de transport sau traducători.
Când ajungi pe câmpul de misiune ca și un misionar pe termen lung, probabil vei fi șocat să afli că toate acestea trebuie gândite și făcute de tine. În cazurile cele mai fericite, probabil că vor fi deja misionari pe teren care să te ajute, însă de multe ori trebuie să te descurci singur, iar atunci îți vei da seama că e diferit decât atunci când mergeai pe termen scurt.
2. Viața de zi cu zi nu e doar misiune; defapt, o bună parte din ea nu este. Știu că poate această afirmație vine ca un șoc pentru mulți, însă noi nu suntem în sat, cu Biblia în mână, 24 ore din 24. Misionarii se uită la TV (deși noi l-am dezactivat la începutul anului acesta). Misionarii au internet, stau pe Facebook, se uită pe Youtube sau citesc articole și știri. Misionarii stau și acasă cu familia, în special dacă au copii de crescut. Mai mult, misionarii trebuie să aibă grijă de ale casei, în contextul în care în țările din lumea a treia nu prea găsești oameni cunoscători în diferite domenii. Misionarul face treabă de mecanic, electrician, depanator, instalator, grădinar și multe altele. Dacă în alte țări un frate poate veni să desfundă toaleta sau să repare ceva la tabloul electric, aici în Malawi aceste activități sunt făcute de mine. Dacă în România mașina se duce la mecanic, aici în Malawi am învățat cum să schimb uleiul, deoarece am vrut să continui să conduc o mașină bine îngrijită. Nu spun că localnicii ar fi răi, ci doar că ei nu știu, deoarece marea lor majoritate nu au condus niciodată sau nu au avut niciodată o mașină proprie. Atunci când instalatorul nu a auzit niciodată de șarpele acela de desfundat țevi, îți dai seama că e bine să știi să faci de toate.
Musafirii noștri nu trebuie să se îngrijească de aceste lucruri. Ei pot fi pe teren de dimineața și până seara, pot dormi pe jos sau face duș în băi sub-standard, simțindu-se chiar că suferă pentru lucrare, însă atunci când acel duș trebuie reparat, misionarul locului este acela care trebuie să își suflece mâinile.
Dacă mergi misionar pe termen lung, cu siguranță vei înțelege imediat frustrarea timpului parcă pierdut pe lucruri de nimic. Atunci când trebuie să conduci 150km doar ca să cumperi un robinet de calitate sau să îți plătești vreo factură medicală, vei înțelege de ce misiunea de lungă durată nici nu se compară cu cea de scurtă durată. Doar să trăiești aici în Malawi, pur și simplu viața de zi cu zi, cere mai mult timp decât în alte țări dezvoltate.
3. Rezultatele reale vin după mult, mult, mult, mult timp. Când ai mers pe scurtă durată cu siguranță te-ai bucurat să vezi mâini ridicate sau alte rezultate rapide și nu ți-ai dat seama că imediat după ce ai plecat, acei oameni nu au mai venit niciodată la biserică. Poate te-ai bucurat că o biserică nouă a fost construită sau că un botez a fost organizat, însă nu ai știut că după doar 3 luni au apărut probleme în aceea biserică iar cei botezați s-au întors înapoi în lume.
Când merge pe termen lung, însă, toate aceste dezamăgiri îți cad pe umerii tăi și îți devin realitate, iar dacă în continuare te aștepți să schimbi lumea în 1 an, cu siguranță nu vei rezista mult. Cunosc misionari care au pornit de la 0, după mulți ani de activitate. Cunosc lucrători care au pierdut totul peste noapte. Cunosc biserici care s-au întors împotriva misionarului și oameni apropiați lucrătorului care l-au lovit din spate. Vei reuși doar dacă nu îți este frică de eșecuri și dacă ai determinarea necesară să mergi înainte, indiferent de rezultate.
4. Mersul acasă va fi mult mai greu. Toți cei care vin pe termen scurt se bucură atunci când îi duc la aeroport. Greul a trecut, acum toți se gândesc la prieteni, familie, cei dragi și confortul de acasă. Nu de puține ori mi-am auzit musafirii discutând despre restaurantul de care le-a fost dor, sau despre felul de mâncare cu care se vor înfunda odată ajunși acasă.
Ca și misionar pe termen lung, însă, vei înțelege imediat diferența dintre a fi plecat 2-3 săptămâni sau 2-3 ani. Prietenii tăi și-au văzut de viața lor, lăsându-te pe tine în urmă. Tu ai devenit, vrând – nevrând, o persoană diferită, și toți te vor trata ca atare. Cei de acasă nu se mai pot relaționa corect cu tine, nu știu ce întrebări să pună sau ce probleme ai tu în Africa.
Prima noastră plecare acasă a fost în 2011, plină de anticipări și vise. Ne-am întors înapoi dezumflați, cu sentimentul că am eșuat să ne integrăm, să continuăm de unde am lăsat înainte să plecăm. Acum, vizitele noastre în România sunt pline de nesiguranță și de sentimentul acela în care știi că ești singur indiferent unde ai fi. Nu vom fi 100% în România, pentru că România s-a schimbat în lipsa noastră, noi am rămas în urmă la anumite capitole iar problemele din Malawi vor continua să se țină după noi.
Misiunile de durată scurtă au cu siguranță multe avantaje, atât pentru misionarul de pe câmpul de misiune, cât și pentru cei care merg, însă de multe ori se creează falsa impresie că acele 2-3 săptămâni de misiune reprezintă definiția strică a misiunii. Noi am avut avantajul faptului că am venit aici direct pe termen nelimitat și nu am avut aproape nici un fel de așteptări.
Dacă ai fost în misiuni de scurtă durată, îți sugerez să uiți cam tot din ceea ce ai învățat, și să fii pregătit să fii șocat – din nou – de viața reală de pe câmpul de misiune.
Recomand și: Percepții eronate despre misionari, 10 lucruri pe care un misionar nu le spune.