Raport lucrare: 28 Aprilie – 8 Mai

În perioada 28 Aprilie – 8 Mai am găzduit o echipă de musafiri din Statele Unite, condusă de fratele păstor Keith Joseph. Ei au venit trimiși de biserica lor din Jackson, Georgia cu scopul de a ajuta și lucra împreună cu noi aici în Malawi.

Iată lista activităților efectuate în aceea perioadă:

28 Aprilie – sosirea lor la aeroportul din Chileka. După o călătorie destul de lungă, echipa de 10 a ajuns cu bine în Malawi. Am ajuns la casa de misiune târziu după masa și am avut timp doar pentru a discuta puțin despre lucrarea care ne-a stat înainte. Timpul acela îl numim “Orientare” și este vital în pregătirea echipelor pentru ceea ce urmează. Malawi este o țară diferită, aproape o lume diferită, și sunt multe aspecte ce țin de cultură care trebuie discutate, astfel încât prezența și lucrarea noastră din sate să fie de ajutor, nu să pună piedici Evangheliei. Timpul de orientare este folosit pentru a discuta despre Speranță pentru Viitor, istoria noastră, lucrarea și multe altele.

29 Aprilie – Biserică. Prima lor zi plină în Malawi a fost o duminică, iar eu i-am dus în două sate diferite. Dimineață am fost în Nasedegu, acolo unde plantăm o biserică nouă, iar după-masă am mers în Thundu.

30 Aprilie – 2 Mai. Conferință pentru Păstori. În fiecare an organizăm o Conferință mare pentru Păstor, unde mulți păstori locali și lideri de biserici vin aici la casa de misiune. Este un timp minunat în care învățăm lucruri noi din Cuvânt iar părtășia este frumoasă. Împreună cu fratele păstor Keith, viziunea noastră este să îi pregătim și să îi echipăm pe lucrătorii locali, astfel încât ei să se întoarcă înapoi în bisericile lor și să fie mai eficienți în lucrarea lui Dumnezeu. Conferința a durat 3 zile, primele 2 fiind doar pentru bărbați, iar ultima pentru ei și soțiile lor. În total, am avut 54 de păstori care au participat, 5 dintre ei venind dintr-o altă țară africană: Zambia. Anul viitor, cu ajutorul Domnului, vom invita 15 păstori din Mozambic care au nevoie disperată de ajutorul nostru.

În timp ce frații păstori din America s-au ocupat de păstorii locali, restul echipei a mers cu Sameul, Tendai și Misozi sus pe munte, unde au vizitat câteva din satele unde avem cluburi Vestea Bună. A doua zi au vizitat cele două Orfelinate. Doi dintre frați, Willie și Gary, au venit ca să ne ajute cu mâinile lor – fiind constructori de meserie – și ne-au zidit scări care duc spre Școala Biblică. După ce au terminat cu scările, ne-au ajutat cu vopsitul pereților de la Școala Generală din Kachere.

3 – 4 Mai. Tabără de Evanghelizare în Kachere. Am organizat două zile de taberă în Kachere, una pentru copiii mai mici și ultima pentru tineri. Am avut aproape 500 de copii care au participat și mulți dintre ei s-au predat Domnului.

5 Mai. Tabără de Evanghelizare în Phalombe. Phalombe este un district (județ) situat la aproximativ 2 ore distanță de Zomba. Este o zonă care afundată în întuneric spiritual însă un loc care are nevoie disperată de Isus. Am realizat asta imediat ce am ajuns acolo și am văzut sutele de copii – peste 600 – care ne-au așteptat, gata să audă Cuvântul Domnului. Chiar dacă au fost copii, inimile lor au fost deschise să audă Evanghelie și mulți dintre ei s-au predat Domnului în aceea zi! Dumnezeu a lucrat cu putere și ne-a arătat că El este Acela care ne-a trimis acolo. Un alt exemplu a fost când mâncarea noastră puțină a ajuns la toți; noi am plecat de acasă pregătiți cu mâncare suficientă pentru 200-250 copii maxim. Zona este departe de magazine sau piețe și atunci când am văzut sutele de copii ne-am dat seama că nu avem altă opțiune decât să ne rugăm. Ultimul lucru pe care l-am vrut, ca și misionar, este să nu avem mâncare suficientă pentru toți copiii, iar ei să se ducă acasă supărați și flămânzi, chiar înainte de predică. Dumnezeu a binecuvântat și toți cei 600 au mâncat și s-au săturat iar, după prânz, Evanghelia a fost predicată cu putere și mulți au fost mântuiți. După mâncarea fizică, ei L-au întâlnit pe Isus care este Pâinea vieții.

6 Mai. Biserică. După o săptămână grea dar frumoasă am fost gata să ne odihnim puțin în Domnul, împreună cu frații și surorile noastre din Malawi. Biserica la care am vrut să ajungem dimineața trebuia să fie la o distanță de aprox. 30 minute de condus, cel puțin așa ni s-a spus. Jumătatea de oră s-a transformat în o oră și jumătate însă, când am ajuns, am realizat că am găsit o bucată de cer aici pe pământ. Biserica din satul Seven (“șapte” în limba română) este situată departe în jungla Africii, însă credința și dragostea lor sunt atât de reale încât nu am mai vrut să plecăm. Dumnezeu a fost prezent prin Duhul Său cel Sfânt și părtășia noastră a fost mai dulce decât mierea. Păstorul Ndaone este un om binecuvântat de Domnul și lucrarea lui de acolo este, de asemenea, binecuvântată.

După-masă am încercat să mergem cu toții în satul Sitima, însă microbuzul nostru nu a putut trece peste un șanț destul de mare, după care a urmat un drum foarte noroios. Împreună cu fr. Keith, fr. Cary și Stanley am continuat cu mașina de teren, în timp ce restul echipei s-a întors acasă. Chiar dacă și acest drum a fost destul de rău, ne-am bucurat când am ajuns, deoarece am întâlnit și aici un grup de frați și surori care ne așteptau cu mult drag. Inimile lor au fost deschise, Cuvântul a fost propovăduit și suflete au fost mântuite. Ambele biserici ne-au hrănit și au avut o dragostea reală pentru noi. Fie ca Bunul Dumnezeu să îi binecuvânteze și să îi răsplătească!

7 Mai. Excursie. Fiecare echipă are nevoie de o zi de odihnă, chiar dacă de multe ori ei nu înțeleg lucrul acesta. Lucrarea din Malawi nu este ușoară, drumurile sunt rele, soarele este puternic și toate acestea pot contribui la o epuizare fizică, emoțională și chiar spirituală timpurie. Zilele de odihnă sunt așadar obligatorii. Am dus echipa în Parcul Național Majete, acolo unde două mașini de safari ne-au dus pe toți prin parc. Am văzut creația lui Dumnezeu iar după aceea ne-am bucurat de un timp împreună, înainte de prânz.

8 Mai. Plecare. Din păcate timpul a zburat prea repede și călătoria lor a ajuns la final. Dimineață am plecat spre aeroport de unde au luat primul din cele 3 avioane care i-au dus înapoi acasă. Cam așa e în lucrarea din Malawi, timpul trece parcă prea repede, și noi ne mirăm că deja suntem aproape de mijlocul anului.

În aceste câteva zile ne odihnim puțin (dacă acest cuvânt există într-adevăr aici), pentru că peste doar 10 zile vom avea o altă echipă, de această dată din statul american Oklahoma. Am fost la ei o dată, în 2016, și vă pot spune că e mai cald acolo decât în Africa. La rândul lor, și ei vin să ne ajute în lucrare și în misiunea noastră de a aduce Malawi la poala crucii lui Cristos, câte un suflet o dată.

Biserica Baptistă “Speranța”, Seven.

Biserica Baptistă “Speranța”, Seven.

Willie & Gary muncind la trepte.

Conferință pentru Păstori, Zomba.

Tabără de Evanghelizare, Phalombe.

Tabără de Evanghelizare, Phalombe.

Austin demonstrând dragostea lui Cristos.

Vopsitul pereților la Școala Generală.

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.