În zilele acestea am fost destul de ocupați cu lucrarea și, din păcate, în una din aceste zile l-am condus pe un prieten drag pe ultimul lui drum pe acest pământ. Biton, unchiul lui Stanley și prietenul nostru, a fost un om bun care ne-a ajutat de multe ori chiar și aici la casa de misiune, el fiind cel care ne-a reparat drumul de acces.
Cam de o lună de zile el a fost bolnav, timpul lui fiind împărțit între spital și patul de acasă. De câteva ori chiar l-am dus la o clinică privată, însă starea lui a fost prea avansată. Una dintre problemele lui mari a fost cu inima.
Chiar dacă moartea lui, la vârsta tânără de 39 de ani, este o durere pentru noi toți, totuși îi dăm slavă Domnului pentru mântuire și pentru cer; Biton a fost un om transformat de Dumnezeu, iar viața lui recentă a arătat o dedicare serioasă către lucrurile Domnului. El a slujit chiar și în comitetul bisericii de unde făcea parte, iar în casa și satul lui a fost un om harnic și credincios.
Biton a avut un rol important și în comunitate, sora lui – mama lui Stanley – este șef de sat, iar el a ajutat-o în această responsabilitate. Pe lângă faptul că a fost asistent de șef, Biton a fost un unchi, iar aici în Malawi, unchii sunt extrem de importanți în familia extinsă. În limba engleză acest lucru se numește “avanculism” și, deși nu îi știu traducerea în română, vă pot spune ce înseamnă: unchii din partea mamei sunt de multe ori mai importanți decât părinții în sine, ei de multe ori jucând rolul de “mamă” masculină (de aceea am pus moartea unui mamă în titlu). Biton a fost nu doar parte din familia lui Stanley, ci chiar mai important decât mama, tata sau frații. Multe familii chiar își consideră unchii mai importanți decât soția sau copiii.
Biton lucrând la drum.
Un unchi în familia Malawiană controlează toate deciziile familiei, inclusiv acelea care au legătură cu viitorul copiilor. Ei joacă un rol crucial și în alegerea partenerului de viață, precum și în restul problemelor familiale. De multe ori părinții îi consultă pe unchi când vor să facă decizii care îi privesc pe copii. (Resursă (engleză)). Ei sunt supranumiți “Eni Mbumba”, adică deținătorii familiei. Mai multe despre cultura Malawiană, aici: Malawi(engleză).
Înțelegând acum rolul important al lui Biton în familie, noi nu putem decât să ne imaginăm impactul morții sale. Totuși, așa cum am menționat, el a fost mântuit și știm că acum este în cer, acolo unde noi toți, copiii Domnului, vom fi într-o zi.
Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră două istorisiri scurte care s-au petrecut înainte de moartea lui. Cred că ele ne vor mărturisi despre harul lui Dumnezeu, despre dragostea lui pentru copiii Lui dar și despre credința lui Biton în Dumnezeu.
Prima situație s-a întâmplat cu aproximativ 2 săptămâni înainte ca Biton să plece. El era în spital iar păstorul lui era în vizită. Se pare că Biton a știut că sfârșitul îi este aproape, pentru că și-a rugat păstorul să se pregătească pentru înmormântare. Printre alte lucruri, l-a rugat pe păstor ca să pregătească două cântări mai vesele, acompaniate de binecunoscutele tobe africane. Acest lucru îmi arată că mentalitatea lui Biton a fost radical schimbată, iar Evanghelia a fost cea care l-a schimbat. Odată ce înțelegi veșnicia, moartea nu mai este o tragedie, ci doar o poartă înspre ceva mai bun. Eu cred că Biton a înțeles această realitate și a vrut ca și cei care vor participa la înmormântarea lui să știe. Vedeți dumneavoastră, înmormântările din Malawi sunt destul de asemănătoare cu cele din România în ceea ce privește solemnitatea. Mai mult, jalea și sentimentul de tristețe sunt așteptate și din partea celor care poate doar trec pe stradă. Nimeni nu ar îndrăzni să zâmbească, să danseze sau să facă orice care ar avea legătură cu bucuria. Trecătorii trebuie să își dea căciulile din cap, iar bicicliștii trebuie să se dea jos. Participanții la înmormântare trebuie să stea liniștiți, cu capul plecat și să arată că sunt parte la tristețea familiei.
A doua situație s-a întâmplat cu doar 2 zile înainte de moartea lui. El era acum acasă, țintuit la pat și în dureri. Familia a vrut să îl ducă la spital, însă el a refuzat, explicându-le că nu se mai poate face nimic. Biton le-a spus că trebuie să fie liniștiți și că totul va fi în regulă. În ziua următoare el s-a simțit aproape perfect, și chiar a plănuit să vină și să ne viziteze. Toată lumea a fost surprinsă de schimbarea radicală, însă nimeni nu a înțeles că aceea era pacea dinaintea furtunii. Noi am realizat, de-a lungul anilor, că Dumnezeu dă har copiilor Săi înainte să îi ducă în cer și le dă o zi sau câteva ore fără dureri. În aceea perioadă ei sunt foarte clari la minte, iar eu cred că acest lucru este ca ei să își ia rămas bun. În cazul lui Biton așa s-a întâmplat, iar în ziua imediat următoare, dimineața devreme, el a plecat în slavă.
Biton a lăsat în urmă o soție și 5 copii, cel mai mic având doar câteva luni.
“Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sîngele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu; și că, putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într’o clipă, într’o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiță. Trîmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris:
“Moartea a fost înghițită de biruință.
Unde îți este biruința, moarte?
Unde îți este boldul, moarte?”Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, prea iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.“
1 Corinteni 15:50-58
