”Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!”
Psalmul 136:1
Într-adevăr, Dumnezeu merită să fie lăudat pentru că a făcut lucruri mărețe cu viețile noastre și în viețile noastre, și va continua să facă, dacă nu punem viețile la dispoziția Lui.
Era anul 2003, un an tulburat în viața mea. Ajunsesem să fiu în conflict cu toți cei care aveam un anume impact în viața mea: din pricina unor relații greșite, aveam probleme cu părinții și cu biserica, iar la școală am fost amenințat că voi fi dat afară. Am ajuns la punctul în care voiam să fac ceva diferit, voiam să plec undeva unde nimeni nu mă va mai cunoaște și să uit de toți și de toate.
Când am fost pe punctul de a face o decizie greșită, care ar fi afectat toată viața mea, Dumnezeu a lucrat astfel încât, încă o dată, să aud chemarea Lui: chemare la devotament, chemare la slujire, chemare de a fi și acționa ca și un copil de Dumnezeu.
A fost mijlocul anului 2003 când mi-am dedicat în totalitate viața lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că nu este nimic mai urgent și important de făcut.
Cineva spunea: ”Este uimitor ce poate face Dumnezeu cu o viață dedicată în totalitate Lui”, și dacă lipsește ceva din creștinismul de astăzi, lipsește dedicarea. Și aceasta lipsește pentru că noi nu mai auzim glasul lui Dumnezeu (”Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine”). Creștinul modern nu mai este interesat prea mult în vocea de Sus, ci mai mult în lumea aceasta.
Dacă am fi mai atenți și mai ascultători, poate am ințelege mai bine durerea din inima lui Dumnezeu: durerea pentru cei care mor și merg în iad. Un predicator vorbea în biserică și spunea: ”Voi ziceți că Dumnezeu e aici cu noi – și aveți dreptate, însă inima Lui nu este aici, este afară”.