Old Naisi Bible Club

Daddy and Jessica … going to the club!

Astăzi, 25-FEB-2012, am reușit să dăm startul la încă un club de copii, pentru gloria lui Dumnezeu. Nu este mai mare bucurie decât să auzi voci subțiri de copii cum îL glorifică pe Dumnezeu, cum Îi cântă din toată inima lor…

Domnului Isus Însuși I-a plăcut să fie în preajma copiilor chiar dacă, potrivit culturii de atunci, copiii nu erau considerați prea importanți.

Stanley teaching

Aici în Malawi, lucrurile stau la fel, și marea majoritate a acestor copii sunt neglijați și nebăgați în seama chiar de către părinții lor. Sănătatea lor fizică de multe ori este pe ultimul loc în prioritățile celor mari, iar despre sănătatea lor spirituală nici nu mai putem vorbi.

Datorită acestor lucruri, considerăm că este mai important decât în alte țări ca acești copii să audă despre Isus. Dacă nu aud de la noi, atunci cine le va spune? Și dacă nu le spune nimeni, atunci cum vor putea avea vreodată o relație cu Isus? Și dacă nu au o relație personală cu Isus, cum vor merge în cer?

Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” Întrebările din Rom. 10:14 ne sunt adresate nouă, și credem că știm și răspunsurile.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru acești micuți!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.