În 1964, când și-a câștigat independența de sub domnia Marii Britanii, Malawi a adoptat un drapel care a fost folosit fără întrerupere până în anul 2010, când fostul Președinte, Bingu wa Mutharika, a decis să îl schimbe cu unul care, în opinia sa, reflecta mai bine situația economică a țării.
Vechiul drapel, cu un soare care se ridica, simboliza Malawi ca și o țară în curs de dezvoltare. Vechiul Președinte a crezut că Malawi este o țară care progresează bine din punct de vedere economic, așadar a decis adoptarea unui alt steag care reprezenta tocmai acest lucru, steag cu un soare total răsărit. Majoritatea populației a fost împotriva acestei schimbări, însă vocea lor nu a fost ascultată.
Vice-Președintele de atunci, actualul Președinte Doamna Joyce Banda, a promis că dacă va urma ea la putere, va aduce înapoi vechiul drapel.
Ieri am fost cu familia la Blantyre, și am văzut că, într-adevăr, vechiul drapel a fost adus înapoi și, printr-o ordonanță de urgență, a fost inaugurat ca și drapel oficial al Republicii Malawi. Acest drapel este o parte importantă în aducerea aminte a luptei pentru independență a poporului Malawian.
Comparație între drapelul acum vechi (2010-2012) și cel care este acum oficial (1964-2010, 2012 – ) |
Semnificația drapelului:
- negru- reprezintă poporul African
- roșu – reprezintă sângele curs în lupta pentru independență
- verde – reprezintă vegetația țării
- soarele care răsare – reprezintă răsăritul independenței și a speranței
Drapelul actual al Malawi |