Sâmbătă, 29-iunie-2013, am fost treziți la ora 5 dimineața de zgomotul muncitorilor de la ESCOM, compania care generează și aprovizionează curent electric în Malawi. Dis de dimineață, ei au venit să schimbe un stâlp de susținere al transformatorului de lânga casa noastră, și de la aceea oră și până la 9 seara nu am avut curent electric.
Bineînțeles, nimeni nu ne-a anunțat dinainte, așadar nu am fost pregătiți pentru o zi fără curent. La ora 6 am încercat să facem cafea pe grătar, iar Lita a încercat să coacă câteva plăcine simple. După ce fetițele noastre s-au trezit, ne-am decis să mergem sus pe Muntele Zomba, pe platou, un loc unde nu am fost încă niciodată, deși casa noastră este practic la poalele muntelui!
Dumnezeu ne-a dat o zi frumoasă, călduroasă și am avut un timp minunat acolo sus. Am fost la Platoul Zomba la aprox. 1800 m înălțime, de unde am putut să vedem tot orașul Zomba, împrejurimile, râul Shire, lacul Chilwa. Am avut parte de o priveliște minunată și ne-am bucura de natură, de creația lui Dumnezeu.
Acolo am întâlnit o femeie care pregătea mămăligă cu pește pentru ea și pentru soțul ei care vindea diferite curiozități africane, și am fost invitați la masă. Nu am avut nimic cu noi de mâncare, așa că această masă a fost foarte binevenită!
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!