Dacă până acum străinii aveau dreptul și libertatea de a cumpăra teren aici în Malawi, iată că noua lege adoptată de guvern cu doar câteva zile în urmă schimbă total lucrurile, și totul împotriva străinilor.
Recent, președintele țării a fost într-o vizită în Zimbabwe și a venit de acolo enuziasmată de legile care au în prim plan terenurile și de modul în care Mugabe, renumitul dictator african, își conduce țara. Atunci când a venit înapoi acasă, președintele Malawi a declarat că dorește să implementeze și aici unele reforme care au fost implementate în Zimbabwe, declarație care a stârnit destul de multe controverse.
Cu toții știm cine e Mugabe. El își conduce țara cu o mână de fier și e un dictator care nu vrea să lase loc democrației în țara sa. Cu ceva vreme în urmă el a inițiat un atac împotriva străinilor, în special al oamenilor albi, și totul din pricina paranoiei în care trăiește. Mulți fiermieri albi și-au pierdut terenurile și au fost alungați afară din țară; cetățenii albi au fost și încă sunt tratați rău, și ura lui Mugabe a ajuns și în inimile unor cetățeni.
Problema lui Mugabe este una politică, el știind că lumea internațională nu agreează modul în care el își conduce țara. Din această cauză el are ce are cu albii.
Revenind la Malawi, parlamentul tocmai a adoptat o nouă lege a terenurilor, care declară că străinii nu mai pot deține pământ. Cei care au avut teren înregistrat în nume propriu vor trebui să își schimbe înregistrarea, astfel încât pământul lor va fi arendat sau închiriat pe o perioadă de maxim 99 de ani. Desigur că 99 de ani este o perioadă suficientă pentru oricine, însă acel teren nu va putea fi lăsat copiilor sau unei misiuni, decât dacă arenda se prelungește. În felul acesta, terenul respectiv este și va fi deținut de guvern și acest lucru poate provoca probleme în viitor.
Africa nu este un continent destul de stabil în ceea ce privește lumea politică. Astăzi se poate să fie bine, însă mâine totul se poate întoarce împotriva albilor, iar Zimbabwe este un exemplu real. Oricând există posibilitatea ca un guvern viitor să decidă că arenda dată albilor este invalidă și să schimbe condițiile, taxele, etc.
Bineînțeles, trebuie să nu uităm nici o clipă că la cârma Universului a fost și rămâne Dumnezeu. Nici un fir de păr din cap nu ne cade fără ca El să știe, și acest adevăr trebuie să ne dea pace, știind că Dumnezeu are un plan pe care îL va duce la îndeplinire. Biblia ne învață că El este Cel care aduce un conducător peste o țară, uneori ca să binecuvânteze aceea națiune, alteori ca să o pedepsească. Datoria creștinilor este ca să îi susțină în rugăciune pe acești conducători.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!