Update: clădirea orfelinatului

La sfârșitul lunii trecute vă spuneam că toate cele 15.000 de cărămizi au fost terminate, iar după câteva săptămâni s-au uscat și acum sunt gata pentru a fi arse.

Frații din Kachere au construit un cuptor din aceste 15.000 de cărămizi, iar în zilele acestea vor cumpăra lemnul necesar și apoi vor face un foc care va trebui menținut o noapte întreagă.

După o noapte de foc, cărămizile vor deveni destul de puternice și rezistente pentru construcția pe care o avem înainte. Vă reamintesc de planul pe care îl avem pentru orfelinatul din Kachere:

Terenul pe care îl avem este tocmai lângă cel al bisericii, iar acest lucru a fost doar mâna lui Dumnezeu la lucru. Așa cum vedeți în pozele de mai sus, ceea ce ne dorim este ca să avem o clădire cu câteva camere în care copiii să poată mânca/învăța/se juca atunci când timpul nu este prielnic afară. În fața clădirii, vrem să avem un teren de joacă pentru acești copii, constând într-un tobogan, câteva balansoare pentru copii și un teren de fotbal și eventual unul de netbal (un sport pe care fetele îl joacă aici în Malawi).

Dacă Domnul va voi, atunci vom săpa și o fântână tot pe acest teren, astfel încât să nu mai avem probleme cu apa potabilă.

Am estimat că pentru această lucrare vom avea nevoie de nu mai puțin de $6,000 dolari. Aduceți și această nevoie înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, și fie ca Numele Lui să fie glorificat prin tot ceea ce vom face acolo!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.