“Pe cînd era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într’un sat. Şi o femeie, numită Marta, L- a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s’a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I- a zis:„Doamne, nu- Ţi pasă că soru- mea m’a lăsat să slujesc singură? Zi- i dar să- mi ajute. “ Drept răspuns, Isus i- a zis:„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi- a ales partea cea bună, care nu i se va lua” Luca 10:38-42
În zilele acestea citesc o carte intitulată “Worship” (Închinare), scrisă de binecunoscutul autor John MacArthur. Cred din toată inima că Dumnezeu a lucrat prin frații musafiri pe care i-am avut, deoarece știu că acest domeniu – închinarea – este unul la care am nevoie să fiu atent în viața mea.
Pasajul pe care l-am prezentat mai sus, din Luca 10, este unul cunoscut de noi toți. Aici le vedem pe cele două surori, Maria și Marta, active în slujba Domnului Isus. Marta, ne spune Biblia, era cu slujirea, pe când Maria a ales închinarea. Foarte interesant este modul în care Isus a privit slujba celor două surori. Pentru El, închinarea este acel singur lucru “care trebuiește“, “partea cea bună“. Este clar faptul că închinarea este prioritară în ochii lui Dumnezeu, și ar trebui să fie la fel și în ochii și viața noastră. Închinarea este punctul central în voia lui Dumnezeu.
Un alt pasaj pe care trebuie să îl luăm în considerare este acesta:
“Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort, şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I- au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice şedeau la masă cu El. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I- a şters picioarele cu părul ei; şi s’a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să- L vîndă, a zis: „De ce nu s’a vîndut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor? “ Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis:„Lasă- o în pace; căci ea l- a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” Ioan 12:1-8
Din nou, Marta era ocupată cu slujirea și acțiunea cea mai importantă se întâmplă în viața Mariei. Aceasta și-a ales din nou partea cea mai bună în relație cu Domnul Isus, iar închinarea ei a fost pe deplin acceptată de Dumnezeu. Maria a înțeles și în această situație care sunt prioritățile.
Precum Iuda, mulți dintre noi – lucrătorii – suntem oameni pragmatici, oameni de acțiune. Precum Marta, suntem și noi atât de ocupați cu slujirea lui Dumnezeu, încât uităm să îL adorăm. Autorul cărții pe care o citesc declară, pe bună dreptate, că foarte mult din ceea ce se face astăzi în biserici (sau în lucrările creștine, aș adăuga eu) în Numele lui Isus, defapt îL dezonorează. Avem multe activități, și foarte puțină închinare. Creștinismul de astăzi are prea multe “Marta” și extrem de puține “Maria”.
Mă uit nu mai departe decât în propria viață și lucrare aici în Malawi. Fiecare zi nouă aduce noi oportunități și noi provocări. Mă trezesc dimineața devreme, și aproape imediat sunt plecat undeva sau sunt ocupat cu ceva. Doar ieri, spre exemplu, a trebuit să mă împart între două înmormântări (una în Kachere și una în Mpyupyu) și serviciul de biserică din Muheriwa unde eram deja programat. De multe ori nici nu am timp să servesc micul dejun, și totul în numele slujirii lui Dumnezeu. Sunt ca și Marta și, de foarte multe ori am simțit că nu mi-am ales partea cea mai bună.
Duhul Sfânt mi-a vorbit prin Cuvânt de foarte multe ori cu privire la acest subiect. M-am simțit și eu de multe ori cercetat citind pasajul din Matei 7:22-29.
Fiecare dintre noi, creștinii, și în special cei care suntem chemați la o slujire permanentă, trebuie să ne analizăm bine viața și lucrarea. Trebuie să avem grijă să nu punem activitatea mai presus decât relația personală cu El. Trebuie să învățăm să dăm prioritate închinării, adorării la picioarele lui Isus.
Două întrebări:
Care sunt lucrurile din viața noastră care ne distrag atenția de la închinarea înaintea lui Dumnezeu?
Cum poate trăirea de zi cu zi sau lucrarea noastră creștină sta în calea închinării adevărate?
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!
