Puterile celui rău

În trecut am mai scris despre problemele spirituale din Malawi și puterile celui rău care parcă sunt mai vizibile decât în alte locuri.

Citind știrile de astăzi, am găsit un articol care menționează încă o dată satanismul și influențele lui chiar și în școlile publice unde copiii ar trebui să învețe.

Într-una din aceste zile, într-o școală din districtul Machinga, un fenomen ciudat a întrerupt orele în curs. Unul dintre elevii din clasa a 6-a a început să strige în gura mare numele altor colegi de-ai lui. Potrivit profesorului care era în clasă, ceilalți elevi a căror nume a fost menționat, s-au alăturat elevului și împreună făceau zgomote ciudate, precum niște oameni bolnavi la cap.

Cu voci schimbate și ciudate, elevii afectați spuneau că ei dorm sub Râul Shire din apropiere și că se trezesc sub formă de șerpi.

Conform profesorului, întreaga situație era o dovadă clară de satanism, iar mai târziu niște lideri religioși (probabil catolici) au venit pentru a rezolva problema prin rugăciuni. După un timp de rugăciuni, toți elevii au revenit la normal.

Situații de acest gen se întâmplă destul de des în Malawi, unele sunt preluate de știri însă cele mai multe nu.

Un lucru sigur este că Malawi nu este o țară creștină, cel puțin nu așa cum definește Scriptura creștinismul. Mult prea mulți oameni se încurcă cu vrăjitori, cu șamani și cu puterile celui rău prin descântece și fel de fel de ritualuri păgâne. Din păcate, mulți oameni și-au deschis inimile față de această lume ocultă, iar efectele se văd în viața de zi cu zi.

Vă reamintim că avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră, mai ales că în acest district, Machinga, noi organizăm anual tabere de Evanghelizare pentru acești copii. Mai mult, în această zonă dominată de cel rău avem și o biserică, unde oamenii aud Cuvântul, sunt atinși de Dumnezeu și sunt strămutați din împărăția celui rău în Împărăția lui Dumnezeu!

Vrăjitorii și vrăjitoria este răspândită nu doar în toată Africa, ci în toată lumea. Totuși, când vine vorba de continentul african, 4 țări sunt pe primul loc în acest sens: Nigeria, Tanzania, Kenya și Malawi.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.