Încă din luna Martie a acestui an scriam despre situația unui frate văduv și orb căruia ploile din acest an i-a distrus și mica cocioabă în care locuia. Împreună cu el mai stau și două fetițe orfane de ambii părinți, cărora lor este bunic. Am fost impresionat de bucuria de pe fețele lor în ciuda acestor probleme, și după ce m-am rugat Domnului, am pus nevoile lor pe acest blog.
Dumnezeu a lucrat și nu doar că am găsit suport lunar în ceea ce privește mâncarea și hainele, dar am găsit și o familie care să îi ajute cu o casă nouă.
Deoarece cărămizile pentru această casă au fost făcute în același timp cu cele pentru orfelinatul din Mpyupyu, am avut nevoie de mai mult timp ca să ne pregătim, însă iată că această căsuță este în construcție și va fi gata, cu voia Domnului, în scurt timp.
În tot acest timp, fratele James, Jennifer și Violet au stat în ceea ce trebuia să fie bucătăria de afară, însă peste puțină vreme se vor bucura de o casă nouă, frumoasă, construită la standarde mult mai înalte decât ceea ce aveau înainte.
Dacă doriți să vedeți câteva poze cum îi ajutăm lună de lună, accesați acest articol.
Dacă doriți să vedeți cum arăta bucătăria în care locuiau, precum și începuturile construcției, accesați acest articol.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!