În urmă cu mai multe luni vizitam singura biserică evanghelică din satul Makandanje, acolo unde păstor este fratele Edward Katelele. Din puținele poze pe care le-am făcut atunci, s-a înțeles clar că starea clădirii nu este una bună deloc. Biserica Domnului de acolo este bine, frații și surorile iubind pe Domnul și iubind părtășia, însă clădirea a avut nevoie de multă atenție.
Cu ajutorul unei familii care iubește mult lucrarea din Malawi am reușit să schimbăm acoperișul bisericii. Vechiul acoperiș nu era nimic altceva decât paie și pungi de plastic, iar sezonul ploios care va începe către finalul acestui an ar fi prezentat un pericol.
Vă reamintesc că această biserică este una din cele 19 biserici în care lucrăm în acest moment. Cu păstorii și liderii acestor biserici organizăm și conferințe anuale pentru păstori, iar în viitorul apropiat tot din aceste biserici vom avea și studenții pentru Școala Biblică.
Noul acoperiș pentru această biserică a fost pus, și frații lucrează la finisarea clădirii. Săptămâna aceasta trebuie să mai duc câțiva saci de ciment, și la final vom avea o clădire care va putea să rămână în picioare în timpul și după sezonul ploios.
Chiar dacă, în ochii noștrii, această clădire nu pare a fi prea frumoasă, în satul Makandanje este clădirea care arată cel mai bine și care este construită cel mai bine. Standardele din Malawi sunt altele față de România, însă vă asigur că frații și surorile de aici sunt extrem de bucuroși și de mulțumiți de ceea ce au.
Iată câteva poze cu acoperișul vechi:
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!