Lex a fost găsit

După rugăciuni, telefoane, afișe și ceva răbdare, iată că Lex a fost găsit de către unul dintre vecinii noștrii, un localnic are tocmai a venit din America după ce a stat acolo 6 ani!

Conform lui, Lex era pe marginea cărării care duce la casa lui, odihnindu-se, la ora 7 dimineața. Lex a dispărut de la noi între orele 4-5 dimineața, iar după vreo 3 ore de alergat, cu siguranță că a obosit. Bărbatul, l-a prins pe Lex și l-a legat de un copac, de frică ca să nu atace copiii sau oamenii care trec pe stradă. La ora 8 dimineața noi avem deja afișele lipite în locuri în oraș pe unde mulți oameni trec în fiecare zi.
După ce l-a legat pe Lex, vecinul nostru a plecat la biserică, iar atunci când s-a întors, pe la ora 12, a văzut unul din aceste afișe și ne-a contactat imediat.

Lex este un câine special pentru noi, de care ne-am atașat, și pentru care am fi suferit dacă l-am fi pierdut. Pe lângă partea emoțională, Lex este un câine de talie medie, destul de bine format, cu un lătrat gros și de speriat, iar culoarea este neagră – lucru pe care hoții îl urăsc, pentru că nu îl pot vedea noaptea. L-am cumpărat pe Lex în luna Februarie anul acesta, imediat după ce am fost atacați de hoți. Am vrut ca el să arate destul de înfricoșător, iar acum când a crescut mai mare, ne bucurăm să îl vedem foarte activ (și zgomotos) toată noaptea.

Deși Malawi este o țară pașnică, nici un om alb aici nu stă fără vreun fel de protecție; majoritatea au paznici de noapte, și toți au câini de pază: rottweileri, ciobănești germani, etc.

Dăm slavă Domnului pentru că l-am găsit pe Lex și ne bucurăm pentru că a fost găsit de niște oameni buni, care și-au dat interesul pentru a ni-l înapoia.


Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.