Misiunea Baptistă Speranță pentru Viitor din Malawi (ramura religioasă a Speranței pentru Viitor) și-a deschis recent noul program de internship, prin care tinerii din România și din toată lumea pot veni în Malawi pentru o perioadă predeterminată, cu scopul de a fi parte în lucrarea din Malawi. Noul program are scopul de a arăta tinerilor o lucrare binecuvântată de Dumnezeu, după care ei să poată decidă, în rugăciune, care va fi viitorul lor în misiune.
Lucrarea din Malawi este într-o continuă creștere și noi înțelegem că una dintre cele mai mari nevoi este nevoia de lucrători care să ne ajute. Atunci când acești co-lucrători sunt trimiși de Dumnezeu, lucrarea va fi mult mai eficientă, atât în răspândirea Evangheliei dar și în ajutorarea celor săraci.
Noi am înțeles această nevoie încă de acum 2 ani și acum suntem bucuroși să vedem că cel puțin o persoană a răspuns la această chemare. Numele ei este Roxana și ea este viitorul intern al Speranței pentru Viitor din Malawi.
Roxana vine din Biserica Baptistă “Buna Vestire” din Iași, România, și se va alătura nouă în doar câteva săptămâni.
Noi o cunoaștem pe Roxana de mult timp, însă implicarea ei în lucrarea Speranței a început acum cel puțin 2 ani. Noi eram în vizită în România, și am întâlnit-o pe Roxana în Sighet, la tabără. Acolo am discutat despre Malawi și modul în care Dumnezeu lucrează aici. Nu după mult timp ea a devenit parte importantă a lucrării, prin sponsorizarea pe care a trimis-o, în mod regulat, pentru unul dintre copiii orfani din Kachere. Roxana a crescut ca și orfan și, prin această experiență, a înțeles din plin adâncimea durerii prin care acești micuți trec.
După ce și-a predat viața lui Isus, urmând exemplul bunicii sale, Roxana a înțeles că scopul ei în această lume este să aibă grijă de copiii care suferă. S-a rugat în mod regulat pentru modalități în care ar putea să îi ajute și să îi slujească. După ce a absolvit Facultatea de Medicină, Roxana a făcut exact ceea ce a fost menită să facă: să aibă grijă de copiii. Dumnezeu a folosit durerea prin care ea a trecut pentru a-i vindeca pe alții; făcând asta, și sufletul ei a fost vindecat.
Fiind cea mai mare dintre toți cei 10 frați, Roxana a vrut să fie prezentă în viețile lor atât timp cât va fi posibil. Ultimii dintre ei au plecat de acasă nu demult, iar acum ea este liberă să slujească acolo unde nevoia este cea mai mare: în Malawi.
Roxana ne-a spus că este voia lui Dumnezeu ca ea să vină aici; a împlinit toate cerințele, a obținut permisiunea păstorului și binecuvântarea bisericii și acum ea este gata să vină. Ce a mai rămas este ca viza ei să fie aprobată, după care va lua primul avion către Malawi.
Acest program de internship NU este unul plătit, defapt noi cerem tuturor celor care ne vizitează să își asigure sponsorizarea de care au nevoie. Toată lucrarea de voluntariat din această perioadă va fi doar pe latura misionară.
Dacă voluntarul dorește să lucreze cu Speranță pentru Viitor pentru o perioadă mai lungă, el sau ea va trebui să părăsească țara, conform legilor Malawi. Aplicația lui/ei va fi luată în considerare și, dacă va fi aprobată, se vor face pașii necesari pentru obținerea unei vize corespunzătoare.
Roxana va fi cu noi pe o perioadă de 3 luni, slujind și iubind copiii orfani din Kachere și Mpyupyu. Experiența ei de viață cu orfelinatele, durerea și sentimentul de a fi respins, o va ajuta să fie eficientă în lucrarea cu acești copii.
Malawienii spun “takulandirani m’manja awiri”, adică ești binevenită/te primim cu ambele mâini. Roxana este binevenită în Malawi, în lucrarea din Malawi și cu siguranță de oamenii printre care va fi. Rugați-vă pentru ea, șocul cultural va fi enorm de greu de suportat. Malawi este cea mai săracă țară din lume, și oricine care vede/experimentează acest lucru va fi schimbat pe viață.
La final, dacă citești acest articol și vrei să vii și tu ca și intern cu Speranță pentru Viitor, contactează-ne și întreabă-ne ce trebuie să faci.
Roxana are blogul ei personal unde își va consemna experiența din Malawi.