Anul acesta am fost, împreună cu familia, în vacanță la Lacul Malawi, un loc frumos și unic în Africa și în lume. Când am ajuns la locul unde am stat, gazda ne-a anunțat că apele pot fi infectate cu bilharzie, însă să nu ne speriem pentru că tratamentul este rapid și eficient.
Apele lacului Malawi sunt extrem de frumoase și multitudinea de pești exotici nu ne-a lăsat să stăm la țărm, expunându-ne astfel acestei boli.
Bilharzia este o boală parazitică cauzată de un vierme. Ea afectează inițial intestinele și tractul urinar, însă dat fiind faptul că parazitul trăiește în sânge, și alte sisteme ale corpului uman pot fi afectate. Există diferite specii ale acestui parazit; una afectează plămânii, alta creierul, alta măduva coloanei vertebrale și alta sistemul nervos central. Chiar dacă nu este fatală imediat, bilharzia este o boală cronică care poate duce la distrugerea unor organe interne.
Boala mai este cunoscută și ca febra melcului, probabil deoarece melcii de apă sunt cei care transportă parazitul. În Lacul Malawi s-a observat o creștere a numărului acestor melci, în cea mai mare parte datorită pescuitului în exces. Peștii țin sub control acești melci.
Omul este infectat atunci când larvele acestui parazit intră în corp prin piele. Ajunși în organism, ele se dezvoltă în viermi adulți care vor fi apoi transportați de sânge către ficat, plămâni sau alte locuri. De acolo, viermii vor depune ouă care mai apoi vor fi eliminate, de obicei prin urină. În acest fel, ciclul acestui parazit se repetă.
Simptomele inițiale în cazul infectării pot fi: oboseală, febră, frisoane, dureri de mușchi, tuse, diaree. O bună parte din ele le-am experimentat în ultima vreme. Lăsată netratată, odată ce ouăle ajung în tractul urinar, bilharzia poate duce la deteriorarea vezicii urinare, distrugerea rinichilor, cancer de vezică și chiar moarte.
A doua săptămână a lunii Decembrie a însemnat exact 3 luni de la infecție, de aceea am început tratamentul. Medicamentul recomandat pentru bilharzie se numește “Praziquantel”, iar doctorul recomandat să îl luăm înainte de culcare. Majoritatea efectelor secundare ale tratamentului au de a face cu paraziții care sunt distruși și eliminați în corp, sistemul imunitar reacționând în diferite feluri.
Motivul pentru care doctorii recomandă ca medicamentele să fie luate doar noaptea, este pentru că ele afectează, temporar, și sistemul nervos central al omului, cauzând amețeală și dureri de cap. Alte efecte secundare posibile: dureri abdominale, diaree, transpirație excesivă, febră, iritații de piele, dureri de spate, aritmii cardiace și hipotensiune.
Deoarece doctorul a insistat de mai multe ori ca să luăm medicamentele doar noaptea, noi am decis să mergem pe o variantă cât mai sigură și să luăm medicamentele alternativ, ca și măsură de protecție în caz că unul dintre noi trebuie să conducem. Doi adulți amețiți din cauza medicamentelor nu ar fi un lucru bun dacă ceva ar fi să se întâmple noaptea. Așadar, Lita și Aimee au luat tratamentul în prima seară, și Jessica și eu aseară. Ethan nu are nevoie pentru că el nu a intrat în apă.
Din propria experiență vă pot spune că lucrurile nu sunt chiar așa de grave, însă noi am luat tratamentul la intervalul de timp recomandat și conform recomandărilor medicului. După ce am luat medicamentele aseară, am început să am mici dureri de cap și am simțit cum devin tot mai amețit. Odată ajuns în pat, însă, am adormit imediat și am avut parte de un somn normal. Azi dimineață, m-am trezit cu un gust amărui în gură, însă mă simt în regulă. Medicamentele au fost foarte amare, însă partea bună este că avem nevoie de un singur tratament.
Praziquantel este foarte eficient, chiar și în cazuri în care infecția este severă sau tratamentul a fost amânat prea mult. Atât viermii cât și ouăle lor sunt distruse. Alte medicamente folosite în trecut nu erau atât de eficiente, de cele mai multe ori ouăle parazitului rămâneau intacte în ficat, existând posibilitatea unei noi infecții.
Privind la infecție și la efectele secundare ale tratamentului, întrebarea normală este dacă se merită să riscăm? Răspunsul meu ar fi că DA, se merită, mai ales pentru noi cei care locuim aici permanent. Malawi nu are prea multe lucruri de oferit, iar Lacul Malawi este un loc frumos și unicat în lume, care merită să fie văzut și experimentat. Apa este clară și milioanele de culori de pești exotici pot fascina pe oricine. Ca și în cazul malariei sau a altor boli tropicale, bilharzia este bine să fie acceptată ca și un risc și apoi tratată atunci când e necesar.