Biserica Baptistă Speranța, Ntoliwa

Astăzi, împreună cu Stanley și Samuel, am vizitat o biserică nouă, din satul Ntoliwa, districtul Phalombe.

Noi lucrăm cu fratele păstor Macfreson Mokowa de mai bine de 1 an, însă până acum nu am apucat să îi vizitez biserica, datorită faptului că m-am concentrat mai mult pe cele două sate unde plantăm biserici noi: Nasedegu și Bwanali. Această biserică a fost înființată în 1999 și nu au pe nimeni care să vină și să îi ajute.

Biserica Baptistă Speranța, Ntoliwa

Inițial am vrut să predic textul din 1 Tesaloniceni 4:1-12, încurajându-i pe oameni, cum a făcut și Pavel, să “sporească tot mai mult” în aceste două domenii importante: sfințirea și dragostea frățească. La jumătatea predicii, însă, Duhul Sfânt mi-a arătat că unii din biserică sunt morți, adică morți spiritual. Am schimbat mesajul și am propovăduit Evanghelia, am vorbit despre păcat, Dumnezeu, veșnicie iar la final, 7 suflete s-au întors la Domnul! Slăvit să fie Dumnezeu!!!

Born again

Rugați-vă pentru această biserică, pentru fratele păstor Mokowa și pentru cele 7 surori ale noastre care tocmai și-au început umblarea cu Isus. De la stânga la dreapta, acestea sunt numele lor:
Rândul din spate, de la sora în camașă albă: Tamala, Patricia, Felesta și Ethel.
Rândul din față, de la sora în albastru: Esther, Joyce și din nou Esther.

Mai jos găsiți o hartă interactivă a tuturor punctelor de misiune pe care le avem în Malawi. Puteți mări sau micșora imaginea folosind butoanele + și – din colțul din stânga jos, puteți mișca harta folosind mouse-ul sau degetul, puteți să selectați un punct de lucru pentru a vedea mai multe informații, puteți vedea o listă întreagă cu toate punctele dacă apăsați iconița din colțul stânga sus și puteți chiar să faceți totul mai mare apăsând iconița din colțul din dreapta sus.

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.