12 ani de lucrare

Astăzi se împlinesc 12 ani din ziua în care am ajuns, pentru prima dată, pe pământ African. Pe 16 ianuarie 2009 am pășit prima oară în Malawi, în capitala țării – Lilongwe. Chemarea Domnului în viața noastră a avut însă loc în anul precedent, 2008.

Eram tineri dar plini de râvnă pentru Domnul și împlinirea Marii Trimiteri. Eu aveam 24 de ani, Lita 22. Jessica, cea mai mare din copii noștri, avea atunci 7 luni. Lita era însărcinată în luna a 3-a cu Aimee. Ăștia eram în 2009. Ah, era să uit, Domnul a fost cu noi!!!

De la aeroport a urmat un prânz rapid și apoi lungul drum spre casă. Astăzi, drumul Lilongwe-Zomba se poate parcurge în 5 ore. Atunci, aveam nevoie de 6-7. Îmi plăcea să spun că aveam atunci ceva urme de drum printre multele gropi.

La aproximativ 1 oră de Zomba mașina cu care am venit a rămas fără motorină. Astăzi avem benzinării mai multe, pe atunci erau foarte rare. Într-un final am găsit una, aproape de orașul Liwonde. Șoferul respectiv nu doar că n-a plănuit lucrurile bine, dar nici bani n-a avut pentru un alt plin. Cel puțin așa a zis. Țin minte că am avut echivalentul a $100 în moneda locală, culmea, i-am adus din România și i-am primit de la tata socru. Cu aceia am pus motorină și am ajuns acasă.

Am ajuns la prânz în Lilongwe și am ajuns seara acasă. N-am să uit niciodată prima noapte în Malawi, pentru că a fost beznă. Era foarte cald, eram obosiți însă n-am putut dormi aproape deloc pentru că nu am avut curent în locul unde am stat. (Mai târziu am înțeles și de ce, dar asta e o altă poveste). Țin minte căldura insuportabilă, umiditatea (ianuarie e în plin sezon ploios), multele insecte, emoțiile și aceea nesiguranță care vine atunci când ești într-un loc complet nou, într-o altă lume.

Deși tata socru a fost în Malawi înaintea noastră, eu și Lita n-am văzut niciodată poze cu casa de misiune sau locul unde urma să locuim. N-am știut unde vom sta, ce condiții sunt sau cum va fi. Ne-am dus prin credință și am știut că Dumnezeu va fi cu noi. N-am avut posibilitatea să vizităm țara înainte să ne decidem și nici n-am știut că unii așa fac. Pur și simplu, am înțeles că Domnul ne vrea acolo, am văzut o nevoie, am văzut o ușă deschisă și ne-am dus. Domnul urma să rezolve restul detaliilor, și așa a fost.

Trebuie să amintesc puțin și de situația banilor din aceea vreme, pentru că știu că este un subiect important pentru toți cei care se gândesc să plece în misiune astăzi. Nu ne-am dus în Malawi fără să ne facem partea noastră, și anume aceea de strângere de suport financiar. În anul 2008 am mers prin multe biserici și am prezentat lucrarea la care mergem și nevoile de acolo. Astăzi, mulți misionari pleacă pe câmpul de misiune când au o anumită sumă de bani “în mână”, și nimic nu e rău în asta. Noi, însă, ne-am dus bazați, în mare parte, pe promisiunile bisericilor. N-am putut aștepta să avem totul concret deoarece am înțeles urgența chemării noastre.
Ne-am bucurat însă de susținerea bisericii noastre din Baia Mare, a cărei păstor era atunci fratele Morcan Iosif. Biserica Sfânta Treime a rămas alături de noi până în ziua de astăzi. Au mai fost câteva biserici, poate 2-3, plus o mână de frați/surori care au susținut eforturile noastre atunci și, astfel, familia noastră a putut să trăiască, să locuiască și să slujească în Malawi – inima caldă a Africii – o țară care avea să ne devină o a doua casă.

Mâine vă voi spune despre prima zi plină în Africa și câteva experiențe care aveau să ne schimbe modul în care vedem lucrarea.