Ajutor pentru cei credincioși

Încă de când am început lucrul la biserică, au fost unii dintre aceia cărora nu prea le plăcea să vină și să ajute.  Nu știu cum e prin alte locuri, însă aici mulți sunt cei care au mentalitatea că omul alb are bani și el poate plăti muncitori, și de aceea ei nu mai vin la nici o muncă voluntară.

Duminică de duminică, eu, Stanley, păstorul, ceilalți lideri, i-am tot încurajat pe frați și pe surori să vină și să ajute la diferite munci cu cărămizile, nisipul, cimentul, apa etc. Zi după zi am văzut că aproape aceleași persoane vin de fiecare dată, în ciuda rugăminților noastre.

Astăzi, ne-am hotărât să facem un lucru care se întâmplă des aici în Malawi. Fără să spunem nimănui nimic, am ajuns azi dimineață în sat cu saci de porumb, și toți cei care au fost prezenți la lucru au primit iar cei care au lipsit nu. Stanley chiar a folosit, ca și exemplu, pilda celor 10 fecioare din Biblie, care îl așteptau pe mirele să vină; cele 5 care au fost treze și pregătite l-au putut întâmpina, iar celelalte 5, necredincioase, au pierdut șansa.

Singurii bani pe care i-am avut extra au fost pentru 10 saci de porumb și Domnul așa a hotărât, pentru că au fost exact 20 de oameni la lucru, astfel am putut împărți un sac la câte două persoane. Ne-am minunat când am văzut că Domnul a fost cu noi chiar și în acest lucru mic și rugăciunea noastră este ca fiecare frate și soră din Kachere să înțeleagă importanța dedicării în lucrarea Domnului, importanța vegherii și importanța priorităților bine puse la punct.

În pozele de mai jos veți vedea niște oameni fericiți. Poate pentru noi un sac de porumb nu reprezintă mult, însă pentru ei porumbul egal mâncare și mai departe egal viață. Mulți dintre noi poate asociem un sac de porumb cu mâncare pentru animale, însă aici este hrana de bază care satură o familie pentru o lună de zile.

Ajutor pentru cei credincioși
Stanley desupra sacilor. Pe mașină scrie: ”Noi călătorim în Numele lui Isus” 🙂

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși
Deși pare supărat, Bambo Chumba defapt face mutre pentru cameră 🙂 de fericire!!!

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși
Cel mai comic dintre toți!!!

Ajutor pentru cei credincioși

Ajutor pentru cei credincioși
Vă mulțumim pentru rugăciuni, pentru suport financiar și pentru că ați făcut posibil și acest mic ajutor pentru niște frați scumpi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.