Mâine, 08-Iulie-2012 se împlinesc exact 5 ani de când eu și Lita, soția mea, ne-am jurat credincioșie și am făcut un legământ în căsnicie.
În anul 2007, în fața păstorului nostru de atunci, Claudiu Handaric, în fața fratelui Iosif Morcan, în fața familiilor noastre, în fața bisericii Baptiste ”Sfânta Treime” din Baia Mare, în fața tuturor martorilor văzuți și nevăzuți și, cel mai important, în fața lui Dumnezeu, Lita mi-a promis să îmi fie soție și eu i-am promis să îi fiu soț.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o căsnicie frumoasă și binecuvântată. Dumnezeu ne-a dăruit două fetițe scumpe și frumoase, Jessica (născută în 2008 în Sighet) și Aimee (născută în 2009 în Blantyre, Malawi). 3 din cei 5 ani de căsnicie i-am petrecut în Malawi, ca și misionari, iar lucrul acest ne-a întărit, ne-a maturizat și ne-a ajutat să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu. 4 luni și 3 luni din cei 5 ani i-am petrecut implicați total în lucrare, fie ea cea din Malawi sau cea din Sighet.
Îi mulțumim Domnului, pe această cale, pentru toată credincioșia Lui arătată față de noi, și pentru toate binecuvântările.
Mulțumim bisericii din Baia Mare pentru suportul financiar și moral oferit familiei noastre.
Mulțumim echipei ”Speranță pentru Viitor”, familiei și tuturor celor dragi pentru că au fost alături de noi în tot acest timp.
Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze în continuare familia noastră, și să ne facă un exemplu altor familiii tinere, în trăire, în lucrare și în credincioșie.
Fiti binecuvantati de CEL care se ingrijeste zi de zi de voi ,de Domnul Dumnezeu ,El sa va tina legati unul de altul in continuare si Mana LUI sa fie peste voi.
Mulțumim frumos!