Cadouri pentru copiii orfani

Astăzi a fost bucurie mare în Kachere, deoarece Domnul, nu moșul, a pregătit cadouri minunate pentru acești micuți.

Am ajuns în sat la ora 7:30 dimineața, pentru că am dorit să avem timp ca să aranjăm totul până la ora 8 când trebuia să începem, însă am fost surprins să-i văd pe copii deja acolo, așteptându-mă cu bucurie.

Noi ne-am dorit foarte mult să le putem da ceva frumos și folositor cu ocazia acestor Sărbători, și iată că Domnul a purtat de grijă și fiecare copil a primit cadouri pe care abia le puteau duce. Vreau să vă readuc aminte că în Malawi, din păcate, sărbătoarea Nașterii Domnului nu prea este sărbătorită, și asta din pricina sărăciei, oamenii nefiind în stare nici măcar să aibă bucate mai speciale în aceste câteva zile. Astfel, copiii nu prea văd cadouri, cu atât mai puțin acești copii care ori sunt orfani de ambii părinți, ori de un părinte.

Magazinul de unde am cumpărat hainele avea geamul la înălțimea aceea 🙂

Cei doi baloți de haine, unul pentru băieți, iar celălalt pentru fete

Cam atât de mari sunt păturile

Conținutul fiecărui cadou a fost după cum urmează:

Pentru băieți: câte o pătură groasă, 3 perechi de pantaloni lungi, 3 perechi de pantaloni scurți, 3 bluze cu mânecă lungă, 2 bluze cu mânecă scurtă, biscuiți, suc concentrat, bomboane, pufuleți și alte dulciuri.

Pentru fete: câte o pătură groasă, 5 perechi de fuste sau rochii, 3 bluze cu mânecă lungă și 3 cu mânecă scurtă, câte 2 maieuri, biscuiți, suc, bomboane, pufuleți și alte dulciuri.

Nici nu pot să vă explic în cuvinte bucuria de pe fețele lor. La sfârșit, am primit și eu un mic cadou din partea copiilor: un fruct de mango și un “Zikomo kwambiri” (mulțumim frumos).

Copiii foarte fericiți de cadouri
Eu, la fel de fericit, de bucuria lor…
… dar și de mango 🙂

Am avut un timp minunat cu ei; la sfârșit ne-am închinat cu toții Domnului, mulțumindu-I pentru cadouri, pentru dragostea Lui și pentru darul Lui cel mai de preț: Domnul Isus Cristos!

Le-am spus copiilor că cel mai important cadou este ceea ce Domnul Dumnezeu a dat lumii, pe Isus, care S-a născut, a trăit, a murit și a înviat pentru ca noi să putem avea viața veșnică.

Cred din toată inima că Domnul Și-a primit gloria și slava pe care o merită din gurile noastre în ziua de astăzi.

Mulțumim pe această cale acelor care s-au lăsat călăuziți de Domnul și au dat pentru a putea face posibile cadourile. Dumnezeu să vă binecuvânteze din plin!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.