Război împotriva Crăciunului

Război împotriva Crăciunului

Trăim într-o lume în care Dumnezeu este dat afară din viața oamenilor, din familii și din societate. Domnitorul lumii acesteia, diavolul, se luptă mai tare ca oricând împotriva lui Dumnezeu, iar acest lucru se vede prin multitudinea de mișcări seculare care îndoctrinează oamenii și vociferează sus și tare împotriva lui Dumnezeu și a existenței Sale.

Acum, cu ocazia Sărbătorilor, această luptă se vede mai bine sub forma războiului împotriva Crăciunului. Totul a început în urmă cu câțiva ani când unii s-au trezit că se simt ofensați dacă cineva le spune “Crăciun Fericit”. Poate ei nu cred în Isus. Poate ei sunt musulmani. Poate sunt hinduși sau atei. În limba engleză, “Merry Christmas”, cuvântul implică pe Cristos (Christ), iar pentru unii acest lucru a devenit ceva prea sensibil. Imediat a urmat o campanie de a înlocui pe Cristos din cuvântul Christmas cu … X, urarea devenind “Merry Xmas”. În felul acesta, oamenii nu mai menționau pe Cristos și nu mai sugerau că este Sărbătoarea Lui, ci sărbătoarea unui anume X.

Bineînțeles că lucrurile nu s-au oprit aici. Deși se scrie diferit, Christmas și Xmas se pronunță foarte asemănător, și tot s-au mai găsit oameni alergici la auzirea cuvântului Christmas. Din nou, păgânii lumii acesteia conduși de cel rău, s-au gândit să schimbe încă o dată urarea, astfel încât să fie “Sărbători Fericite” (Happy Holidays). Unele magazine chiar și-au obligat angajații să nu mai spună Merry Christmas, și mulți au fost dați afară când nu au ascultat.

Merry Christmas – Merry Xmas – Happy Holidays

Pentru că nici acum nu este bine, lumea vrea să meargă mai departe în acest război împotriva lui Cristos, și acum se încearcă renunțarea totală la tot ceea ce ar mai putea avea legătură cu Domnul Isus Cristos.

În unele locuri, a fost interzisă afișarea sceneri cu nașterea lui Isus (scena nativității). În alte locuri este interzis bradul de Crăciun pentru că musulmanii sau hindușii ar putea fi ofensați.

Paganism: war against Christmas

Anul acesta, organizația “Americanii Atei” din Statele Unite a pus un afiș cutremurător, așa cum îl vedeți mai jos. Tradus în limba română, el spune: Păstrează FERICIREA (Merry din Merry Christmas), Renunță la MIT (Isus Cristos). Mesajul afișului este că de aceste sărbători, oamenii se pot bucura de Moș Crăciun, de daruri, de familie etc, însă ei trebuie să renunțe la acest mit, Isus Cristos. Adică, Moș Crăciun nu e mit, dar Isus este. Oare cât de întunecată trebuie să le fie mintea ca să sufereze, indirect, că Moș Crăciun e mai real decât Isus!

Oamenii au uitat că nu ar fi Crăciun dacă Isus nu S-ar fi născut acum mai bine de 2000 de ani. Oamenii încearcă de mult să îL dea pe Isus afară de la propria Sărbătoare. Diavolul e în spatele lor, și el încearcă să îl înlocuiască pe Dumnezeul real și adevărat cu oricine altcineva, fie el X sau Moș Crăciun.

Fie ca Domnul să aibă milă de noi.

Aici în Malawi, majoritatea magazinelor indienilor care sunt împodobite au doar urări cu Sărbători Fericite sau Merry Xmas. Pentru ei, Isus este o pricină de poticnire și refuză că îi scrie numele, chiar dacă se folosesc de Sărbătoarea Lui pentru a face bani în plus prin promoții și reduceri.

Nu știu ce va urma, însă viitorul nu sună bine deloc. Generația de azi se va lupta mai mult împotriva a tot ceea ce înseamnă Dumnezeu, pentru ca generația de mâine să crească cu X și cu Moș Crăciun fără ca măcar să audă de Isus. Acesta este scopul. Trăim în zilele de pe urmă.

Există totuși o veste bună, chiar foarte foarte bună, aceea că Domnul Isus este aproape să vină, foarte aproape. Noi toți care ne încredem în El, atunci nu vom fi lăsați de rușine. De rușine vor fi lăsați cei care se încred în X și în Moș Crăciun.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Război împotriva Crăciunului

Bookmark the permalink.

Comments are closed.