Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Cred că fiecare dintre noi suntem la curent cu situația tensionată dintre Coreea de Nord și o bună parte a restului lumii. Liderul actual, Kim Jong-un, are doar 30 ani și probabil prea puțină experiență de viață pentru a fi un președinte sau, mai bine zis, un dictator.

În țara pe care o conduce oamenii mor de foame, în timp ce el trăiește o viață de belșug. Citeam despre copii care caută boabe de orez pe jos și dacă găsesc 4-5 boabe, acele reprezintă masa lor. Pe lângă problemele cu mâncarea, oamenii mai suferă și de îndoctrinare de nivel înalt, astfel încât probabil majoritatea oamenilor văd în restul lumii pe cel rău. Pentru ei, liderul este ca și Dumnezeu și tot ceea ce el spune este adevărat.

Deși sunt puțin mai tânăr decât Kim Jong-un și deci nu am experimentat prea mult perioada comunismului din România, am citit câteva cărți și am auzit de la alții mai în vârstă despre situația de la noi din aceea perioadă. În Coreea de Nord, comunismul este mai puternic și a reușit să intre mai adânc în mințile și viețile oamenilor.

Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Am întâlnit câțiva misionari care s-au rugat pentru România în aceea perioadă, pentru ca ușa pentru Evanghelie să fie deschisă. Regretatul frate Tom Gentry a fost unul dintre ei, iar atunci când comunismul a căzut, mulți au fost care au venit în țară și au început să predice Evanghelia.

În aceste timpuri, când auzim vești de război, așa cum spune și Biblia, nu putem decât să stăruim în rugăciune pentru nord coreeni, pentru creștinii care au reușit să se infiltreze în această țară, precum și pentru toată situația în general. Ne mai rugăm ca Dumnezeu să lucreze în inimile fraților, surorilor și a tinerilor din România, și El să ridice misionari care să fie gata să asculte porunca Domnului Isus  (”Duceți-vă”) atunci când comunismul va cădea și ușa pentru Evanghelia va fi larg deschisă.

Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți 
Evanghelia la orice făptură
Rugați-vă pentru Coreea de Nord

România a avut un frate Tom care a venit după ce comunismul a căzut. România a avut creștini din alte țări care s-au rugat cu credință pentru o ușă deschisă pentru Evanghelie. De ce n-am face și noi același lucru acum pentru Coreea de Nord?

Conform Joshua Project, doar 1,5% din cei aproape 24,5 milioane de oameni se declară creștini. Dintre acești aproximativ 340,000, doar 3,9% sunt protestanți, ceea ce înseamnă mai puțini de 15,000!

Mai mult de 69% din populație s-au declarat fără religie.

Creștinii sunt persecutați în Coreea de Nord, Kim Jong-un a devenit recent mult mai agresiv împotriva lor. Funația Open Doors clasifică Coreea de Nord ca fiind pe locul 1 în tratamentul rău oferit credincioșilor, și acesta este al 11-lea an consecutiv. Între 50.000 – 70.000 de creștini se află în lagăre de concentrare!

Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Coreea de Nord este precum un cult religios. La ora actuală sunt două ideologii importante învățate și proclamate de regimul comunist: ”Juche”, care învață că omul este independent și își poate purta singur de grijă, și ”Kimilsungism”, care este închinarea la lideri.

Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Creștinismul este văzut ca și o amenințare din partea Vestului la adresa regimului actual. Un lucru este clar, situația creștinilor din Coreea de Nord se deteriorează pe zi ce trece.

”Rugăciunea mișcă Mâna care mișcă lumea”, pentru că Atotputernicul așa a hotărât, ca să lucreze împreună cu noi.

Domnul Isus a spus ”Duceți-vă”, iar acestă poruncă trebuie ascultată și împlinită.

Vei fi tu acela care se va ruga pentru Coreea de Nord?
Vei fi tu acela care se va ruga pentru ca Dumnezeu să ridice misionari care să plece în această țară?

Vei fi tu acela care vei merge?

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Rugați-vă pentru Coreea de Nord

Bookmark the permalink.

Comments are closed.