În câteva articole anterioare am vorbit despre copiii orfani din Kachere și nu o dată am ales să folosesc expresia ”25+1” în referire la numărul total de orfani sau ”6+1”, atunci când m-am referit la orfanii noi pe care i-am inclus în programul nostru de acolo.
Deoarece astăzi am scris un articol în care vi l-am prezentat pe ultimul dintre copiii noi de care avem grijă, cred că este timpul să vă dezvălui misterul și să vi-l prezint pe Amos.
Amos, deși este orfan, nu este un copil și nici măcar un tânăr, ci un adult, însă un adult special și cu foarte multe probleme. Despre el am scris puține rânduri într-un articol recent, și atunci aminteam faptul că el are probleme de sănătate care îl împiedică să își trăiască viața într-un mod normal. Tot atunci vă spuneam că păstorul din Kachere obișnuia să îi ducă de mâncare din când în când, așa cum își permitea și el, și că ne-a rugat să îi purtăm și lui de grijă.
Ei bine, despre Amos vă voi spune câteva lucruri destul de triste. Amos Clement este un adult în vârstă de aproximativ 28 de ani, după estimările mele, și asta deoarece nimeni nu a știut să îmi spună o vârstă exactă. Fratele lui mai mare, care îi poartă de grijă, nu mai ține minte când Amos s-a născut, și mi-a spus că are 17 ani. Un vecin, care ne-a auzit, ne-a spus că Amos are aproape 40 de ani, deci e greu să vă spun un număr clar și exact, pentru că Amos nu are nici un certificat de naștere și nici măcar un act de identitate. Pentru lume, Amos nu există! Pentru Amos, lumea nu există!
Partea cea mai tristă e că Amos trăiește o viață complet izolată de restul oamenilor. Din pricina unor defecte de la naștere, Amos are probleme psihice dar și fizice serioase. Fratele lui spunea că Amos e orb, însă teoria mea este alta, deoarece am avut impresia că Amos m-a putut urmări cu privirea. Eu cred că Amos vede, deși nu știu în ce proporție, însă din pricina problemelor mintale nu își poate concentra privirea și nu se poate folosi din plin de ochii lui.
Pe lângă aceasta, Amos nici nu poate vorbi, deși știu că aude. În loc de cuvinte, el scoate anumite sunete ciudate. Tot de la naștere i se trage și inabilitatea de a își folosi mâinile și picioarele, de aceea se târăște pe jos și se ridică doar în genunchi.
Ca și cum nu ar fi destul, Amos este ținut într-un fel de coteț, ca și un animal, iar acest lucru m-a întristat enorm astăzi. Oamenii din sat nu știu și nu pot să ofere suport celor retardați mintal, și de cele mai multe ori se rezumă în a-i izola complet față de restul lumii.
Amos își trăiește toată viața închis în acest coteț, însă fratele lui îl scoate afară din când în când pentru a-l expune la soare. Din păcate, Amos nu poate fi lăsat singur afară, deoarece nu înțelege lumea din jurul său și se poate accidenta foarte ușor.
Este foarte trist să văd oameni care sunt tratați în felul acesta, însă nu știu în ce măsură pot să îl ajut. Zomba are un spital pentru oameni cu probleme mintale, însă situația lui Amos este mai complicată deoarece el nici nu se poate îngriji. În plus, nici la spitalul din Zomba lucrurile nu sunt ușoare, deoarece cei internați acolo scapă tot timpul și umblă pe străzi și printre mașini. Nu de puține ori, unii dintre ei au fost loviți de mașini, bătuți, jefuiți până la piele sau chiar agresați sexual în cazul fetelor sau a femeilor. Mai mult, la spital ei primesc foarte puțină mâncare.
Deocamdată, putem să ne rugăm pentru Amos și să îi cerem lui Dumnezeu înțelepciune și călăuzire cu privire la ce am putea să facem pentru el în continuare. Pentru acum, Amos va primi câte două mese pe zi, mâncare care îi va fi adusă de păstor sau de soția păstorului. Dacă Domnul are ceva în plan, și vrea să ne folosească pe noi, atunci noi ne rugăm ca El să ne arate voia Sa, pentru că noi ne-am pus la dispoziția Lui.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!
