Hoț Crăciun

Dacă ne urmăriți pe Facebook, atunci probabil deja știți că pe 25 Decembrie, tocmai în ziua de Crăciun, undeva la ora 14:00, am avut un musafir nepoftit care s-a decis să își facă propriul cadou.

Deși aceasta nu este prima dată când am fost atacați, totuși niciodată nu s-a mai întâmplat ca să fie în timpul zilei.

Fără ca să vă obosesc cu întreaga poveste, hoțul a reușit să pună mâna pe câteva obiecte care nu au prea mare valoare, însă paznicul nostru l-a văzut. Împreună cu Stanley, amândoi au fugit după hoț care între timp a lăsat tot ceea ce luase cu el. Nu au reușit să îl prindă atunci, însă astăzi, 27 Decembrie, situația s-a schimbat în defavoarea lui.

Același paznic se îndrepta dis-de-dimineață astăzi către casa lui, când l-a zărit pe hoț stând în pragul casei pe care o închiriase. Surprins că hoțul locuiește în același sat cu el, s-a dus imediat la șeful satului, și împreună cu toții l-au prins și l-au adus la poliție.

De aici lucrurile au mers mai rău pentru el, și asta din pricina faptului că el are deja antecedente. Conform unor ofițeri, bărbatul din imagine a fost eliberat din închisoare abia acum 4 luni după ce a servit 10 ani de închisoare pentru tâlhărie.

Se pare că închisoarea nu l-a schimbat, iar de Luni se va întoarce acolo.

Hoții prinși în Malawi nu sunt tratați precum hoții prinși în alte locuri. Africanii sunt extrem de violenți atunci când cineva fură de la unul de-al lor. Toți africanii sunt săraci, iar viața lor este una inter-dependentă; toți suferă împreună, toți se bucură împreună. Dacă un african fură de la un alt african, gestul este înțeles ca fiind cea mai urâtă formă de nepăsare față de sărăcia celuilalt. Am văzut hoți prinși și bătuți până la sânge, iar de alte ori chiar omorâți. În capitală, chiar anul acesta, un astfel de hoț a fost ars de viu în public, chiar în stradă!

Interesant este că, în ciuda a tot ceea ce am spus mai sus, a fura de la un om alb nu este o crimă chiar așa de mare. Un prieten alb a dus la un moment dat un astfel de hoț la poliție, iar acesta a fost eliberat după mai puțin de 1 oră. Mentalitatea lor este că omul fură de la un bogat (!!!) pentru că îi este foame, de aceea crima lui nu poate fi pedepsită.

În cazul nostru, situația este diferită; chiar dacă hoțul a venit pe proprietatea noastră, totuși Stanley  l-a dus la poliție, iar hoțul a fost tratat … ca și un hoț.

Mie îmi pare rău că s-a ajuns în acest punct, însă este clar că acest bărbat nu s-a schimbat, iar locul lui este încă în închisoare. Sper totuși să îl găsesc acolo data viitoare când voi merge să predic, și chiar voi încerca să vorbesc personal cu el; vreau să știe că l-am iertat, dar vreau mai mult să știe că Domnul Isus L-a iertat acum 2000+ ani. Dacă sistemul din penitenciare nu l-a reformat (și nici nu cred că îl poate), Dumnezeu poate să îi schimbe viața pentru veșnicie.

Pe această cale vă rog să vă rugați pentru el și pentru ca Dumnezeu să lucreze în inima lui chiar începând de astăzi. Rugați-vă ca să am oportunitatea să îl întâlnesc, deoarece sunt aproximativ 3000 bărbați în Închisoarea de Maximă Securitate din Zomba, și nu toți au acces liber tot timpul.

Facă-se voia lui Dumnezeu și totul să fie spre gloria Lui!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.