Biserica Baptistă “Speranța”, Mpyupyu

În ultima scrisoare de rugăciune am inclus câteva poze cu noutăți din satul Mpyupyu, deoarece înainte să plecăm din Malawi am început construcție unei noi case de rugăciune.

Eu am început să lucrez în această biserică încă din anul 2009, dar biserica era deja fondată înainte ca eu să ajung în Malawi. În 2010 am avut Școală Biblică în fiecare zi de sâmbătă împreună cu frații. După doi ani, în 2012, am avut primul serviciu divin de botez, iar până în 2013 numărul membrilor a crescut până acolo încât o nouă clădire a devenit o necesitate.

Chiar dacă condițiile din această biserică nu sunt bune, noi știm și am știut întotdeauna lucrul acesta, dar am ales să începem prin zidirea adevăratei biserici, oamenii, și doar după aceea să ne ocupăm de cărămizi și ciment. De foarte multe ori se întâmplă în Malawi ca unii oameni, chiar și cu numele de creștini, să caută doar foloasele materiale, însă viețile lor să rămână neschimbate. Problema Africii nu sunt bolile și nici măcar sărăcia, ci întunericul spiritual, iar lucrarea noastră s-a concentrat și se va concentra în continuare pe partea spirituală mai întâi, și doar mai apoi pe celălalte lucruri.

Astăzi, în biserică, un frate spunea de la amvon că dacă problema principală a lumii ar fi fost bolile, Dumnezeu ne-ar fi trimis un doctor. Dacă problema ar fi fost sărăcia, ne-ar fi trimis un om de afaceri, însă deoarece problema omenirii este de natură spirituală, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor. Pe acest Mântuitor îL propovăduim noi și căutăm să aducem la mântuire poporul malawian.

Totuși, celălalte lucruri nu trebuie lăsate nefăcute atunci când le vine timpul, de aceea ne bucurăm să fim parte la a doua biserică construită pe teritoriul african. Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze credincioșii din Mpyupyu și mă rog ca și această clădire să devină neîncăpătoare, plină cu sute de suflete gata să laude pe Dumnezeu. Până la urmă, acesta este scopul tuturor lucrurilor: gloria lui Dumnezeu!

Vă prezint mai jos progresul construcției, după care vă invit să vizionați câteva filmulețe vechi pe care le-am făcut cu și în această biserică, în clădirea veche bineînțeles. La această lucrare au contribuit și câțiva frați români din Linz, Austria. Domnul să îi binecuvânteze și să îi răsplătească!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.