Datorită deprecierii monedei locale – Kwacha – prețurile bunurilor în Malawi se vor scumpi în perioada imediat următoare. Primul care s-a scumpit a fost carburantul care, începând de astăzi, va costa după cum urmează:
Benzina: 856,7 MK (aproximativ 6,4 lei).
Motorina: 865,9 (aproximativ 6,45 lei).
Creșterea este de 7% față de valoarea inițială.
Deoarece aproape tot transportul mărfurilor se face pe calea șoselelor, ne așteptăm ca restul produselor să se scumpească corespunzător. Ce înseamnă pentru noi acest lucru? Ei bine, de acum va trebui să cheltuim mai mulți bani pe lucrurile de bază ale familiei și ale misiunii. Mai mult, suportul nostru pe care trebuie să îl strângem va ajunge pentru ceva mai puține lucruri.
Din păcate acesta este mersul întregii lumi, și nu putem să schimbăm nimic. Ceea ce ne rămâne este să ne încredem în Dumnezeu și în purtarea Lui de grijă. Datoria noastră este să ne punem în continuare la dispoziția Lui, atât în Malawi cât și aici în România. Lucrarea noastră din România este să continuăm să prezentăm misiunea din Africa și nevoile de acolo iar Dumnezeu, care a fost este și va fi credincios, va purta de grijă la toate nevoile noastre.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!