Astăzi am avut mai multe lucruri de făcut și rezolvat în satul Mpyupyu, iar printre altele ne-am bucurat enorm să putem să fim o pricină de bucurie pentru copilașii de acolo.
Așa cum probabil deja știți, vrem să deschidem un al doilea Orfelinat în Malawi, aici în satul Mpyupyu. Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct înainte ca să începem construcția în sine.
După cum am menționat, însă, unul din lucrurile frumoase de astăzi a fost faptul că am putut să fim o binecuvântare pentru copilașii de aici. La începutul lunii acesteia am avut o echipă de musafiri din Statele Unite care au venit împreună cu organizația creștină MANNA Worldwide. Ei au adus sute de perechi de papuci care sunt fabricați de această organizație și care sunt pentru a fi distribuiți gratuit acolo unde este nevoie.
Peste 100 de perechi au fost împărțiți în Kachere, la Orfelinatul nostru de acolo, iar astăzi am împărțit câțiva și în Mpyupyu, urmând ca Sâmbătă să mai mergem o dată.
Așa după cum puteți observa, oricine poate să facă ceva pentru a ajuta un copil sărac și în nevoie. Au fost unii frați/surori din America care au cumpărat personal papuci și au trimis prin echipa pe care am avut-o. Dumnezeu se uită la inima noastră, la motivația noastră și nu câți bani avem sau nu avem.
Papucii, hainele, mâncarea – toată purtarea de grijă – sunt parte a chemării noastre și a voii lui Dumnezeu. Totuși, acestea sunt doar o unealtă către cel mai important lucru, și anume propovăduirea Evangheliei.
Dacă doriți să fiți parte cu noi în această lucrare, vă rog să accesați acest link pentru a vedea modul în care ați putea fi implicat(ă).
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!