Probleme cu apa – pași spre rezolvare

În urmă cu câteva zile am postat pe Facebook și am cerut ajutor în privința unei probleme cu apa caldă și rece de la casa de misiune din Malawi. Acolo am încercat să explic, în cuvintele mele de non-instalator, că avem apă rece care vine pe conducta de apă caldă.

Câțiva au încercat să mă ajute însă foarte puțini m-au înțeles, de aceea vreau să explic aici încă o dată care este problema și de ce cred că ne apropiem de rezolvarea ei.

Așadar, de ceva vreme întâmpinăm următoarea problemă. Apa caldă vine foarte greu la robinete, deși boilerul funcționează, rezistența lui e bună și se simte că e fierbinte. Probleme cu presiunea apei au fost dintotdeauna, însă de ceva vreme am observat că apa caldă curge atunci când presiunea de la Vital (deși aici se numește Water Board) este bună, însă nu mai ajunge la robinete atunci când presiunea scade doar puțin.

În ziua când am postat problema pe Facebook, m-am decis să mă fac instalator. Am deconectat cele două furtune de la boiler, unul care aduce apa rece în boiler și celălalt care duce apa caldă la sistem. Am fost foarte surprins să observ că avem presiune de apa rece în țeava din perete unde ar trebui să fie apă caldă de la boiler. Defapt apa rece țâșnea din țeava unde ar fi trebuit să meargă apă caldă. Înțelegeți vă rog sensul de curgere al apei aici. Apa caldă trebuia să intre în perete de la boiler, însă pe aceeași țeavă apa rece venea dinspre perete către boiler.

Am primit tot felul de sfaturi, cu siguranță foarte bine intenționate. Ba să pun o soluție gen Calgon pentru că aș avea calciu pe rezistență, ba că poate rezistența nu e bună, ba una, ba alta. Sper ca această poză să arate clar cum stau lucrurile. Albastru e apă rece, roșu e apă caldă. Galben e doar informativ. Așadar, acolo unde furtunul flexibil de apă caldă se contează la perete este locul unde eu am desfăcut. Ce ar fi trebuit să observ acolo? Nimic, pentru că apa curge dinspre boiler, ori dacă boilerul e deconectat nu ar fi trebuit să am apă. Tocmai aici este problema, din țeava din perete țâșnea apă rece de la Vital, cu presiune și fără să se oprească. De aceea spuneam și pe Facebook că pe aceeași țeavă se “bat cap în cap” apa rece de la Vital cu apa caldă de la boiler. Clar că ceva nu este în regulă.

Acest tip de boiler funcționează după presiunea apei de la Vital. Câtă apă rece intră pe țeava albastră, tot atâta apă fierbinte curge pe țeava roșie. Dacă opresc total apa rece de la robinetul mic care îl vedeți acolo pe perete, atunci nu mai am deloc apă caldă, ceea ce e și normal.

Acum, dacă aceeași apă rece curge pe ambele țevi, presiunea se înjumătățește automat, iar apa caldă trebuie să împingă apa rece, altfel la robinete avem doar apă rece tot timpul.

În timp ce discutam cu cineva despre problema aceasta, am pus o întrebare printre altele zeci de întrebări: “Este posibil ca apa rece să se amstece cu apa caldă oriunde în sistem?”. Răspunsul a fost nu, doarece țevile sunt total separate. Apa rece vine de la Vital și apoi merge direct la robinet. O țeavă vine spre boiler si de acolo țevile merg spre robinetul cu apă caldă. Nu există nici o posibilitate, cel puțin nu în cazul ăsta atât de simplu, ca apa rece să se amstece cu apa caldă undeva în perete.

După ce am terminat discuția, întrebarea mea mi-a rămas în minte. Oare chiar nu există nici un loc unde apa se amestecă? Unde va trebuie să se întâmple problema. Răspunul mi-a venit imediat. Ba da, există un singur loc, și anume chiar la robinet. Nu? Acolo se amestecă apa rece cu apa caldă, căci așa reglăm temperatura apei după nevoie.

Problema a devenit evidentă. Unul dintre robineți este stricat și, în loc să oprească apa, o lasă să treacă dintr-o parte în cealaltă, și totul în timp ce nimic nu curge pe dinafară. Amstecul se întâmplă în interior și e ca și cum aș fi conectat cele două țevi împreună.

Probleme cu apa - pași spre rezolvareProbleme cu apa - pași spre rezolvare

Nici nu am știut cum să caut pe net problema, însă după vreo 1 oră am descoperit denumirea: crossover, adică amestecare. Cu siguranță un instalator va ști mai bine cum se numește în limba română, însă cred că fiecare înțelegem acum. Prima poză de mai sus arată un sistem normal, iar a doua poză arată situația unde apa rece și caldă se amestecă. Sunt doar două locuri unde se poate întâmpla: în boiler sau la un robinet.

Având denumirea problemei în mână, am aflat și cum să identific unde se amstecă apa, și la final am găsit vinovatul:

Acesta este robinetul de la cada de baie. Am oprit apa rece să intre în boiler, și am dat drumul la apa caldă în bucătărie. Deși nimin nu ar fi trebuit să curgă, am avut presiune de apă rece. Am revenit în baie și am pus urechea pe robinet acolo unde am auzit zgomotul apei care trecea din țeava rece, prin robinet, în țeava de apă caldă.

Mâine vom merge în Blantyre și sper să găsesc ceva robineți mai de calitate. Acesta l-am cumpărat în urmă cu vreo 4 ani de aici din Zomba, fiind și ultima bucată într-un stoc de 2 bucăți pe care vânzătorul l-a avut.

Menționam mai sus că trebuie să mă fac instalator aici pe câmpul de misiune. Cred că orice misionar, lucrător, voluntar sau orice ar fi el, însă care locuiește într-o țară din lumea a treia a experimentat situații în care a trebuit să își suflece mâinile, să caute pe Google, să sune un prieten și apoi să rezolve problema.

Aici în Malawi am lucrat la mașină, inclusiv am deschis motorul, am sudat, am amestecat ciment, am fost electrician, am fost electronist, am fost informatician și am reinstalat sisteme de operare, am reparat canapeaua și am desfundat toaleta. În timpul liber, am făcut și misiune 🙂

În orașele mari probabil există oameni care mai cunosc meserie, însă în cele precum Zomba, lucrurile stau altfel. Aici nu avem mecanici de încredere, nici oameni care să pună gresie și nici instalatori. Nu am pe cine să sun și care să știu că va face o treabă bună. Anul trecut am cerut un șarpe de desfundat țevile pentru că cineva mi-a venit și a folosit o bucată de bambus. Când i-am arătat șarpele de desfundat, s-a uitat la el ca la felul 12.

Asta este și mergem înainte. Rugați-vă ca să avem înțelepciune în fiecare zi, astfel încât să ne rezolvăm problemele atunci când ele apar.

Dacă vreun instalator care a citit rândurile acestea și a înțeles problema din prima vrea să ne ajute pe viitor, vă rog să luați legătura cu mine.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Eu am schimbat motoru la hidrofor si acum cand dau drumu la duş si porneste hidroforu vine numai apavrece cateva secunde apoi vine cum am reglat dun robinet apoi cand porneste hidroforu iar rece cateva secunde…cum as putea rezolva problema…ca apa sa vina constant cum o reglez eu!!?mulțumesc

    • Din păcate nu vă pot da nici un sfat, însă vă recomand să căutați un instalator. Noi suntem misionari aici în Malawi și, când avem probleme cu apa, la rândul nostru căutăm ajutor pe unde putem. Sper să rezolvați cât de curând.

Comments are closed