Mai mulţi sînt cei cu noi decît cei cu ei.

Împăratul Siriei, Ben-Haded, era în război cu Israel. Împreună cu slujitorii lui, a făcut planuri secrete pentru a ataca poporul lui Dumnezeu prin surprindere. De trei ori, însă, omul lui Dumnezeu – Elisei – a anunţat pe împăratul lui Israel despre planurile “secrete” ale lui Ben-Haded.

Ben-Haded, furios şi suspicios că ar putea avea un trădător în tabăra lui, îşi ameninţă slujitorii, probabil cu moartea. Unul dintre ei, însă, s-a apropiat de împărat şi i-a spus: “Împărate, nu e nici unul dintre noi, ci omul lui Dumnezeu – Elisei – spune împăratului lui Israel tot ceea ce tu spui şi gândeşti înainte de culcare”.

Şi mai furios, Ben-Haded trimite un mare număr de soldaţi, de cai şi de care ca să îl prindă pe Elisei şi să îl readucă la tăcere. Soldaţii se apropie de cortul lui Elisei, în mijlocul nopţii, şi înconjoară cetatea.

În dimineaţa următoare, slujitorul lui Elisei a ieşit afară şi a văzut numărul impresionant de oameni, care şi cai care împrejmuiau cetatea. Speriat, s-a întors înapoi la Elisei şi i-a spus: “Ah, domnul meu, ce ne vom face acuma?”

Elisei, calm şi încrezător, îi răspunde: “Nu te teme, căci mai mulţi sînt cei cu noi decît cei cu ei.”. După aceasta, omul lui Dumnezeu s-a rugat ca Domnul să îi deschida ochii tânărului ca şi el să vadă realitatea. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Elisei, iar slujitorul a putut să vadă muntele plin de cai şi cară împrejurul lui Elisei, stând gata să îl apere.

—————————————————

Aproape fiecare creştin ştie că Dumnezeu este mai puternic şi mai mare decât orice război al celui rău, însă atunci când suntem într-o situaţie asemenea lui Elisei realizăm că credinţa noastră este asemenea slujitorului lui Elise; ne temem, suntem speriaţi şi ne pierdem orice speranţă.

Într-o asemenea situaţie s-a găsit şi bisericuţa noastră din Bwanali. În urmă cu câteva zile, credincioşii de acolo s-au adunat împreună, cam pe la ora 2 după-amiaza, pentru a face şi întreţine focul necesar arderii cărămizilor pentru construcţia bisericii. O asemenea operaţiune de obicei durează toată după-amiază şi toată noapte până dimineaţa devreme. Cam pe la ora 6, după doar 4 ore de muncă, toţi cei prezenţi au fost puternic cutremuraţi de ceea ce credem noi că a fost un atac al celui rău. Conform spuselor celor prezenţi, parcă de nicăieri, un vârtej de vânt şi nisip s-a abătut tocmai peste cuptorul unde ei ardeau cărămizile. De mai multe ori, focul a fost stins de către vânt şi nisip şi la sfârşit, vântul a reuşit să dărâme aproape o jumătate din cuptor, oprind astfel orice activitate.

Credincioşii din acest loc au fost speriaţi chiar şi astăzi când i-am vizitat, deşi au trecut câteva zile bune de la incident. Au spus că nu au mai văzut niciodată aşa ceva şi că ei cred că cineva i-a blestemat.

Astăzi dimineaţă, “ceva” în mine m-a îndemnat să mă duc să îi vizitez pe aceşti oameni. Acest “ceva” a fost vocea Duhului Sfânt care îmi spunea să mă duc în Bwanali pentru că este nevoie de mine acolo. Şi a fost nevoie, pentru că cred că i-am încurajat spunându-le că Dumnezeu este mai mare şi El este de partea noastră. Deşi ceea ce s-a întâmplat este groaznic, le-am zis să fie bucuroşi, pentru că cel rău atacă doar atunci când se simte ameninţat de ceea ce copiii lui Dumnezeu fac şi, un locaş de închinare în care Numele Domnului să fie înălţat şi propovăduit, este exact lucrul de care el se teme cel mai mult.

Cel care este cu noi şi de partea noastră este mult mai mare decât cei care sunt împotriva noastră. Împreună cu Dumnezeu, noi formăm majoritatea, şi nimeni şi nimic nu poate birui împotriva noastră.

Ceea ce Elisei i-a spus slujitorului său, este adresat fiecărui slujitor şi copil al lui Dumnezeu astăzi, atunci când sunt lupte în exterior şi temeri în interior. Nu te teme, căci teama distruge. Cel care este pentru noi, ca să ne protejeze, este mai puternic decât cel care este împotriva noastră ca să ne distrugă. Când ochii fizici ne sunt deschişi, vedem pericolul. Când ochii credinţei ne sunt deschişi, vedem Mâna Lui protectoare. Cu cât vedem mai clar Suveranitatea şi Puterea Cerească, cu atât ne vom teme mai puţin de orice va fi în jurul nostru. Cel rău doreşte ca noi să fim orbi, şi astfel să ne distrugă, însă Dumnezeu vrea ca ochii credinţei să ne fie larg deschişi şi să vedem şi să credem că nimic nu ni se poate întâmpla fără ca El să nu ştie.

Haideţi să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci să biruim răul prin bine.

Rugaţi-vă pentru bisericuţa din Bwanali.
Rugaţi-vă pentru protecţie divină peste tot lucrul pe care îl avem înaintea noastră.

Bookmark the permalink.

Comments are closed.