În vizită la Daina

După ce l-am vizitat pe Austin, următorul orfan la care am ajuns a fost Daina Mikaele.

Daina este o fetiță de doar 7 ani, fără mamă și fără tată, și care locuiește împreună cu sora ei mai mare și cu concubinul acesteia. Daina a fost în rândul primilor 5 orfani care au venit din prima zi: Esnati, Esther, Daina, Stela și Richard. (pentru a citi informații despre vizitele la acești copii, dați click pe numele lor).

Când am ajuns la Daina acasă, am realizat că nimeni nu era acolo, însă copiii care erau deja tot timpul în spatele nostru au găsit-o imediat la niște vecini. Am mers acolo ca să vedem ce face, și am găsit-o muncind pentru ei, împreună cu alți 2 copii. Nu am întrebat și nu știu de ce ea a muncit pentru alții, însă pot să spun că lucrul nu părea să fie deloc ușor; ea măcina rădăcini uscate de casava.

În vizită la Daina

Casava este o plantă lemnoasă foarte des întâlnită aici în Malawi, defapt ea este pe locul 3 în topul celor mai consumate alimente. Oamenii mănâncă rădăcinile acestei plante, în format crud sau gătit. Atunci când oamenii sunt foarte săraci, ei uscă aceste rădăcini în soare pentru câteva săptămâni/luni, după care le macină într-o pulbere asemănătoare cu făina. Această faină, mai apoi, va fi folosită pentru a găti cea mai răspândită mâncare în Malawi: mămăliga.

Măcinatul acestei rădăcini nu este o muncă ușoară, și asta mai ales pentru o fată de doar 7 ani de zile, însă din păcate, copiii sunt puși des la astfel de munci. Așa cum vedeți și în scurtul filmuleț de mai jos, Daina folosește o coadă mică de sapă africană pentru a măcina aceste rădăcini.

Odată măcinată, făina este cernută iar ceea ce rămâne va fi măcinat din nou, pentru a nu se pierde nimic.

În vizită la Daina

Am stat acolo cu Daina până când a terminat ceea ce avea de făcut, după care am mers din nou la ea acasă.

Casa lor este una simplă, însă foarte bine îngrijită, cel puțin în exterior. De data aceasta nu am intrat înăuntru, deoarece Daina a fost singură acasă și nu am considerat potrivit să facem acest lucru. Nici nu am stat prea mult timp, pentru că ne-a spus că sora ei este plecată după apă și se va întoarce abia mai târziu.

În vizită la Daina
Casa lui Daina. În stânga: pastorul Mtambo și Stanley

În vizită la Daina
Daina împreună cu o prietenă. Bucătăria lor

Chiar dacă încă nu am menționat, la fiecare casă unde am fost în vizită, am dus mici daruri pe care știm că oamenii și copiii le vor folosi și de care au mare nevoie: săpunuri. De obicei noi dădeam săpunurile la adulții casei, însă cum aici nu a fost nimeni altcineva, pastorul i-a înmânat săpunul direct Dainei. Modul în care ea a primit săpunul a fost demn de o poză:

În vizită la Daina

Aici în Malawi este parte din cultură ca femeia să respecte bărbatul. Atunci când îi dă sau când primește ceva de la el, sau atunci când îl salută, femeia întotdeauna adoptă o atitudine de respect, care se manifestă printr-o mică plecăciune sau, depinde de situație, chiar printr-o îngenunchiare. Acest lucru este întâlnit chiar și în bisericile creștine și, așa cum am spus, face parte din cultura Malawi.

După acest mic cadou, ne-am pregătit să plecăm la următorul copil, însă am fost oprit de un alt lucru destul de interesant și care m-am gândit că vă va interesa: modul în care se uscă/păstrează unele semințe.

Fiecare familie încearcă să aibă o mică grădină în care cresc porumbul, mâncarea de bază, însă și alte legume: cartofi dulci, casava sau dovleci. Pentru a usca și păstra semințele acestora din urmă, am observat că mulți le “mânjesc” sau le întind pe zidul casei. Din pricina consistenței lor, semințele de dovleac se lipesc pe pereți, loc unde se uscă în soare și vânt și unde pot rămâne până când vor fi plantate iarăși. Această metodă este benefică din mai multe motive: semințele nu se putrezesc, sunt protejate de găini sau șoareci, și nu sunt pierdute.

În vizită la Daina

În vizită la Daina

În vizită la Daina

La final, doresc să vă readuc aminte că fiecare dintre acești micuți au nevoie de rugăciunile noastre; ajutorul nostru material le este de folos însă dacă ei nu sunt mântuiți totul le va fi în zadar în veșnicie. Cu toții împreună, haideți să îi aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune în fiecare zi; haideți să ne rugăm pentru sufletul lor, pentru ca ei să fie mânuiți.

Rugați-vă și pentru învățătoarea lor, pentru ca lecția biblică pe care o prezintă în fiecare dimineață să fie expusă într-un mod clar și pe înțelesul fiecăruia dintre ei. Rugați-vă pentru toată echipa implicată în această lucrare minunată: învățătoare, ajutorul ei, bucătărese, și noi toți.

Daina a fost “adoptată” pe data de 30 Iulie de către o familie scumpă; aceeași familie care le-a adoptat și pe Esther și Esnati Sandikonda.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

În vizită la Daina

Bookmark the permalink.

Comments are closed.