În vizită la Stela

După ce i-am vizitat pe Abigiri, Robert, Catherene și Dorothy (sau Abigael, Robert, Ecaterina și Doroteea în limba română), am continuat împreună cu Stanley, păstorul Mtambo și fratele Bonongwe din biserica din Kachere și am ajuns acasă la Stela Gusto.

Pe Stela am găsit-o venind cu o găleată de apă pe cap – acesta este modul în care malawienii duc lucrurile care sunt mai grele.

Pentru că stă împreună cu ”o altă mamă”, adică cu o mătușă, Stela are mult de lucru în fiecare zi.
Ne-a spus că în fiecare dimineață, la ora 5-6 când se trezește, merge și aduce o găleată de apă de la o fântână aflată la aproximativ 1 km distanță. Când ajunge acasă, face micul dejun care de obicei constă în ceai cu cartofi fierți sau rădăcină de casava. Ne-a amintit ca de multe ori trece peste micul dejun, pentru că nu au cele necesare. După micul dejun, urmează curățenia, și am observat că aproape toți copiii pe care i-am vizitat sunt puși să măture în fața casei și să spele vasele. Stela face la fel, și pe când termină cu toate, se face ora prânzului care câteodată este, câteodată nu. Am întrebat-o ce au atunci când mănâncă, și mi-a spus că ar fi bine dacă ar avea mămăligă tot timpul, însă nu se poate pentru că mătușa ei nu aduce mulți bani.

În vizită la Stela
Stela aducând apă, lucru pe care îl face de 2 ori pe zi

Pe lângă măturat și spălat vase sau haine, Stela mai are sarcina și să îngrijească de cele câteva vaci pe care familia le are. Când spun vaci, probabil vă gândiți la lapte, și chiar la acest lucru m-am gândit și eu când am întrebat-o de ce nu mănâncă produse lactate la micul dejun. Mi-a spus că vacile nu mai dau lapte de câteva luni, pentru că nu au fost duse la taur. Vacile sunt închise toată ziua într-un mic grajd fără acoperiș, iar Stela curăță gunoiul în fiecare zi și le dă hrană acolo: scoabe de la porumb, și iarbă.

În vizită la Stela

În vizită la Stela
Stela hrănind unul din viței

Un proverb spune că gunoiul unuia este comoara altuia, iar Stela a învățat că se poate face un ban din vinderea gunoiului ca și îngrășământ. Astfel, ea îl adună într-un anume loc, și din când în când îl mai întoarce, pentru ca soarele să îl usuce bine. Abia după 1 an, gunoiul va fi destul de uscat pentru a putea fi folosit ca și îngrășământ, iar Stela îl va pune în saci de 50 kg pe care îi va vinde cu echivalentul a 6 RON fiecare. Cu acești bănuți, întreaga familie va putea mânca încă 2-3 zile.

Vorbind de întreaga familie, lângă casa unde Stela cu mătușa ei locuiesc, mai este o ”casă” formată din două camere. O cameră este bucătăria, iar cealaltă este sufrageria-dormitorul-cămara-debaraua-cotețul de găini- totul într-o singură încăpere. Acest loc aparține bunicii lui Stela, o femeie în vârstă, văduvă și foarte săracă așa cum se vede și în poza următoare.

În vizită la Stela
Bunica lui Stela, și ”casa” ei.
Stela este o fată de 13 ani, fără mamă și fără tată. Ea a fost printre primii 5 orfani care au venit din prima zi și de atunci este prezentă în fiecare zi. Așa cum spuneam și atunci, din pricina banilor a trebuie să se lase de școală, pentru că nu își permitea să plătească taxele școlare. 
Pe 1 August ea a fost ”adoptată” de către o familie scumpă din România, familie care a fost întotdeauna implicată în mare măsură în lucrarea din Malawi. 
În vizită la Stela
De la stânga: grajdul, casa unde stă Stela, și casa unde stă bunica ei

În vizită la Stela
Stela pe prispa casei

În vizită la Stela
”Geamul”, fără sticlă, ci cu o bucată de material

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!
În vizită la Stela

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Ne rugam pentru voi si pentru acesti copii.
    Domnul sa se poarte cu bunatate fata de voi.

Comments are closed