”Nu curent, nu distracție”, sau cam așa spun oamenii de pretutindeni. Sezonul ploios este foarte aproape să înceapă în toată splendoarea sa, însă unul din efectele negative este frecventa cădere de tensiune care urmează.
Malawi o duce foarte rău din această privință, curentul produs în Malawi nu este destul pentru aprovizionarea interntă. Mai mult, liniile de curent, stâlpii și transformatoarele sunt vechi, iar unele cabluri de tensiune nu sunt izolate, și acest lucru provoacă multe scurtcircuite, mai ales acum când plouă într-una.
De două zile deja, imediat ce începe să picure curentul se ia, și nu rămân multe lucruri pe care le putem face. Acum este cald, semi-întuneric, iar bateriile încep să se descarce.
Uitându-ne la partea bună a lucrurilor, însă, dăm slavă Domnului pentru ploi, deoarece ele înseamnă viață, atât pentru natura care era uscată, dar mai ales pentru oamenii localnici, care depind de porumbul care acum trebuie plantat.
Fiind în Africa, și apoi în una din cele mai sărace țări din Africa, e datoria noastră să ne acomodăm și să ”suferim” tot ceea ce vine, pentru că la sfârșitul tuturor lucrurilor avem un singur scop: glorificarea lui Dumnezeu.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!