La ce sunt expuși copiii de grădiniță în România

Articol preluat de pe Știri Creștine:

Azi, când am luat-o de la grădiniţă pe fiica mea de 6 ani, mi-a spus că marţea viitoare – ca primă zi a unei perioade de 4 zile puse sub sloganul Să fiu altcineva – li s-a propus să vină, cine vrea, îmbrăcat astfel: fetele băieţeşte şi băieţii cu fustiţe şi rochiţe. Adică travestiţi. Am vorbit imediat cu educatoarea, care a spus că e mai mult o glumă. Apoi am sunat-o pe directoarea, unguroaică, şi ea mi-a spus că s-a hotărât să se facă aşa, cu acordul părinţilor. Minciună, căci reprezentantul părinţilor copiilor din grupa fiicei mele nu ştia nimic. I-am spus doamnei directoare că sunt împotrivă şi consider o propagandă homosexuală expunerea, chiar şi la nivelul vizual, a copilului meu la propagandă de travestiţi, mai ales când e făcută de bieţii copii ca şi cum ar fi o joacă, ceva interesant. Căci, nu, mai greu e până se obişnuieşte lumea cu ideea, apoi … Am ameninţat-o că dacă nu îşi retrage iniţiativa respectivă, o voi da în judecată, ca om care atentează la sănătatea morală a copilului meu, pe care, cu soţia mea, l-am crescut fără televizor, în frică de Dumnezeu şi cu multă dragoste.

Am vorbit şi cu o judecătoare pentru a vedea ce opţiuni de acuzare am. Ea s-a interesat şi mi-a spus că NICIUNA pe linie penală. Adică pederaştii au epurat din Constituţia României tot ceea ce putea să îi oprească, iar acum au lansat atacul, sub streaşina – culmea nesimţirii – Muzeului Ţăranului Român, unde ar trebui să se păstreze vii valorile reale ale poporului român: cinstea, castitatea, bunul simţ, respectarea aproapelui, ascultarea de voia lui Dumnezeu, etc. În seara asta am ieşit la predică şi am spus toate acestea, ca oamenii să ştie, îndemnându-i să se roage – Doamne, surpă lucrarea duhurilor rele şi a celor ce le slujesc! Şi să nu stăm cu mâinile în sân, să ne apărăm copiii, să fim ca leii care împrăştie toate hienele care ne atacă familia. Însă scandalul tot a fost bun – educatoarea şi directoarea, probabil şi la îndemnul inspectoarei cu care am vorbit între timp, au anulat cu totul iniţiativa, carnavalul va începe numai de miercuri, marţi va fi o zi obişnuită. Deci, fraţi creştini, se poate. Să nu ne fie frică. Niciodată, în nicio împrejurare. Hristos e alături de noi. Strigaţi din toate puterile după ajutorul Lui, daţi pe faţă toate uneltirile pederaştilor, fiţi ca leii care îşi apără puii! E datoria noastră de taţi, mame, părinţi duhovniceşti, creştini ai acestui neam.

Pr. dr. CIS.

PS: În războiul dus împotriva noastră şi a lui Dumnezeu se mizează pe: lipsa noastră de reacţie, de curaj, ruşinea de a nu te da în spectacol, pe lipsa de solidaritate, fiind vorba într-un cuvânt de carenţe de caracter.

Citeşte mai mult pe www.stiricrestine.ro La ce sunt expuși copiii de grădiniță în România | Stiri Crestine.ro 

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

La ce sunt expuși copiii de grădiniță în România

Bookmark the permalink.

Comments are closed.