În perioada 21-25 Februarie am avut un musafir, fratele Rick F., reprezentant Africa al organizației MANNA Worldwide.
Echipa MANNA a fost aceea care a găsit un frate cu inimă mare, iar el a donat banii necesari construcției clădirii orfanilor și copiilor săraci din Kachere, Hope for the Future Orphan Care & Feeding Centre.
Fratele a ajuns în Malawi Vineri, 21 Februarie, la aeroportul Chileka din Blantyre.
Sâmbătă am vizitat lucrarea cu copiii din Kachere, iar fratele a participat la un program special pregătit de cei 50 de copii de care acum avem grijă zilnic. După masa, am fost la unul dintre cluburile de copii din satul Ntyia.
Duminică, fratele Rick a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în biserica din Kachere, încurajându-i pe frați și pe surori în lucrare și în trăire.
Luni a fost o zi de muncă, în prima parte a zilei am vizitat câteva familii ale copiilor care participă la programul din Kachere, iar după masă am reparat jucăriile care s-au stricat. Satul Kachere nu este conectat la rețeaua electrică, de aceea am închiriat un generator puternic, și cu acesta am putut să ne tăiem fier și să sudăm tot ceea ce trebuia de reparat.
Zilele s-au scurs foarte repede, iar Marți dimineața fratele Rick a plecat înapoi acasă, îmbărbătat de lucrarea lui Dumnezeu de aici, și plin de râvnă pentru fapte bune … în viitor :).
Hope for the Future Orphan Care & Feeding Centre este prima lucrare din Malawi în care MANNA Worldwide a investit și va investi și în viitor. Parteneriatul este deja făcut, totul pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.
Fratele a fost o încurajare pentru noi, încă o dovadă că Dumnezeu este cu noi, binecuvântează și are planuri mari pentru viețile noastre.
MANNA Worldwide este o organizație creștină care se concentrează pe copiii săraci din toată lumea. În mod strategic, ea duce o luptă împotriva uriașilor precum boala, sărăcia, lipsa de educație și golul spiritual. Eu apreciez enorm de mult filozofia lor, și mă simt onorat să îi pot avea ca și parteneri de lucrare. Așa cum am menționat, prin MANNA un frate a donat banii pentru clădire precum și pentru copiii pe care i-am inclus la orfanii deja existenți.
Momentan MANNA este implicată în 133 de proiecte, în 39 de țări, pe 5 continente: Africa de Sud, Albania, Argentina, Belize, Brazilia, Burkina Faso, Cambodgia, Chile, China, Coasta de Fildeș, Coreea de Nord, Filipine, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Jamaica, Kenya, Laos, Malawi, Malaesia, Mexic, Mongolia, Myanmar, Nepal, Nicaragua, Nigeria, Panama, Peru, Romania, Rusia, Slovacia, Tanzania, Tailanda, Ucraina, USA, Vietnam și Zambia.
Împreună cu frații și surorile din România și din toată lumea care sunt parte cu noi în această lucrare minunată, MANNA ne ajută să atingem mai mulți copii și, prin ei, mai mulți părinți care să îL primească pe Domnul Isus ca și Domnul și Mântuitor personal. Împreună, suntem parte a Marii Trimiteri lăsate de Isus Cristos!
Următoarea vizită programată este din partea unei echipe care vor fi cu noi în perioada 27 Mai – 7 Iunie.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!