Călătorii

De când am venit din Malawi am fost într-o continuă alergare, vizitând multe biserici și întâlnindu-mă cu mulți frați și surori. Aceste activități nu s-au întâmplat doar în România, ci și peste granițele noastre.

Astfel, în perioada 5-8 Septembrie am fost în Austria, iar în perioada 13-22 Septembrie am vizitat biserici din Anglia. În ambele locuri Dumnezeu a binecuvântat, din Austria încă aștept câteva răspunsuri referitor la un suport financiar lunar, pe când în Anglia am primit câteva promisiuni care par a fi concrete.

În perioada următoare voi merge în Franța, după care voi răspunde altor invitații din partea unor biserici baptiste din Anglia. Mai târziu voi merge din nou în Austria și, dacă voi reuși să planific, atunci s-ar putea să ajung și în Spania.

Partea foarte bună a tuturor călătoriilor de acest gen este că frați și surori români din toată lumea aud și află despre lucrarea care se face în Malawi. Noi vrem să fim creatori de oportunități pentru aceea dintre copiii lui Dumnezeu care caută o lucrare la care să fie implicați. Până acum, Dumnezeu a binecuvântat această parte a misiunii, și avem încredințarea că El va fi în continuare cu noi.

Strâns: 68,5%

Așa cum vedeți și în poză, în acest moment am ajuns la 68,5% din suportul financiar lunar pe care trebuie să îl strângem în acest an. Promisiunile nu sunt incluse aici, ci doar ceea ce știm concret.

Continuați să vă rugați pentru noi, ca Domnul să fie cu noi, să ne dea har și să binecuvânteze ceea ce ne-am propus să facem în Africa.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Bookmark the permalink.

Comments are closed.