Alune de pământ

Alune de pământAstăzi, după serviciul divin din Kachere, fratele păstor Iosif ne-a dat câteva kg de alune de pământ, legume foarte des întâlnite aici în Malawi.

Alunele de pământ, sau arahidele, arată ca niște păstăi, și sunt diferite față alunele normale sau cele de pădure. Ele cresc în pământ, și au nevoie de condiții specifice: 30 – 40 grade pentru a germina și 25 – 30 grade pentru a se dezvolta. Planta se recoltează la 5 luni după însămânțare, și de obicei se lasă la uscat încă 1 lună.

Alune de pământ

Cele pe care eu le-am primit sunt crude, adică tocmai au fost culese. Ele se pot mânca și așa cum sunt, însă nu toți apreciază gustul. O metodă mai bună de a fi consumate este după ce sunt fierte în apă sărată. Odată fierte, miezul este moale iar sarea complementează gustul.

Așa cum spuneam, de cele mai multe ori arahidele se lasă la uscat, după care se prăjesc. Părerea mea este că astfel ele sunt cele mai gustoase, însă îmi plac mult și dacă sunt fierte în apă sărată.

Alune de pământ
Alune de pământ
Alune de pământ

Arahidele conțin apă, grăsime, celuloză, cenușă, substanțe azotoase (arahină, conarahină), aminoacizi, vitamina B1, vitamina B2, magneziu, calciu, fier și potasiu.

Proprietăți: nutritive, energetice, astringent intestinal.

În vechime arahidele erau o sursă hrănitoare pentru soldați. Astăzi, ele sunt întâlnite în batoanele de ciocolată Snickers sau vândute prăjite și sărate.

Alune de pământ

Alunele de pământ se mai numesc și arahide sau alune americane.

Bookmark the permalink.

Comments are closed.