Category: Uncategorized

Post ascuns.

Introduceți parola și citiți articolul.

“Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit. “Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris:, Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice:, Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră? ` Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.” Romani 10:13-17

După ce a demonstrat că mântuirea este aceeași atât pentru Iudeu cât și pentru Grec, Pavel menționează versetul din Ioel 2:32 și insistă că “oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10:13). În continuare Pavel vorbește despre un subiect interesant, și anume misiunea bisericii. Prima lui întrebare este cum poate cineva să îL cheme pe Domnul dacă nu a crezut în El? Nu îi pot cere mecanicului meu să mă salveze de păcate, pentru că nu cred că el poate să facă acest lucru. Asemănător, înainte să să îi cer Domnului să mă mântuiască, trebuie să știu despre El și să cred că El poate să facă ceea ce îi cer.

Mai departe, Pavel întreabă cum poate cineva să creadă în El dacă nu a auzit despre El? Acest lucru este foarte clar, o persoană trebuie să audă despre Isus înainte ca să poată să creadă în El. Din păcate, mesajul lui Pavel scapă din perspectiva multor biserici din ziua de astăzi. Mulți frați și surori se plâng de fiecare dată când cineva le cere bani pentru o oarecare misiune. Unii îi văd pe misionari ca pe niște  imperialiști care distrug culturile păgâne vechi. Ei spun: “Lăsați-i să se închine lui Dumnezeu în felul lor”.

Din păcate acest argument nu este biblic. Acest argument nu ar fi fost nici pe placul lui Pavel. Pentru a fi mântuit, omul trebuie să creadă în Isus; nu există nici o altă cale! Misionarii trebuie trimiși pe câmpul de misiune pentru a-i avertiza pe păgâni de mânia care vine.

Continuând, Pavel întreabă cum poate cineva să audă fără propovăduitor? Propovăduirea Evangheliei este o însărcinare critică a Bisericii Creștine. Este singura cale ca oamenii pierduți să fie mântuiți.

La final, Pavel întreabă cum vor fi propovăduitori dacă nimeni nu îi trimite? Este sarcina fiecărui creștin, și implicit a bisericilor, să se asigură că trimit propovăduitori. Poate că tu nu ești chemat să predici sau să înveți pe alții, sau să fii un misionar, însă ești cu siguranță chemat să îți folosești banii, zeciuiala, timpul și energia pentru ca să trimiți sau să ajuți la trimiterea propovăduitorilor în lumea întreagă.

Lucrarea pastorală și propovăduirea Evangheliei sunt probabil cele mai grele slujbe din lume. Diavolul atacă cu înverșunare biserica locală, deoarece ea are un potențial enorm înspre schimbarea lumii.

Din păcate observăm că foarte mulți creștini și-au uitat scopul pe acest pământ. Înainte să Se înalțe la cer, Domnul Isus le-a poruncit urmașilor Săi, zicându-le: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură“. Astăzi avem alte “misiuni” în viață, alte priorități și alte planuri, iar de cele mai multe ori ele sunt pe placul celui rău.

Acest comfort a afectat și bisericile locale care, la fel, și-au uitat și ignorat scopul. Ne interesează mai mult culoarea scaunelor decât sufletele pierdute. Ne interesează mai mult să avem aer condiționat decât mai mulți misionari. Unele biserici au o oarecare formă de misiune, vizitând aceleași biserici de la țară, duminică de duminică, lună de lună, an de an. Domnul Isus a spus că lucrarea de misiune trebuie să fie nu doar locală, ci globală: “şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la marginile pămîntului“.

Orice biserică locală care nu are cel puțin un misionar trimis sau sponsorizat, nu are dreptul să existe.  Dacă ea nu este implicată direct în propovăduirea Evangheliei atât local cât și global, atunci mai bine și-ar închide porțile.

Mă rog ca Domnul să ne dea fiecăruia o viziune vrednică de Numele Său!

Când eram student în Școala Biblică, eram deseori ispitit să fiu preocupat cu alte lucruri, însă pe una dintre ușile de pe coridorul dormitoarelor era un afiș care spunea ceva de genul: “Nu uita scopul pentru care ești aici!” De multe ori acest mesaj mi-a fost ca un duș rece și m-a ajutat să îmi analizez viața și să revin pe calea pe care trebuia să o urmez. Haideți să nu uităm scopul pentru care suntem aici pe pământ.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Au trecut exact 9 zile de la accidentul pe care l-am avut în Blantyre, atunci când mi-am dislocat genunchiul stâng, și iată care sunt noutățile și cum evoluează starea mea:

După ce mi-a fost înlăturată atela gipsată abia acum 3 zile, am început să lucrez serios la îndoirea genunchiului care a fost, așa cum vă spuneam, rigid și extrem de greu de mișcat. Acest lucru s-a întâmplat din pricina faptului că el a stat aproape 1 săptămână în ghips.

În momentul de față îmi pot îndoi genunchiul destul de ușor până la aproape 90 de grade, însă nu mai mult. Din când în când simt un oarecare discomfort care poate duce la dureri, însă acestea sunt controlate de analgezicele (medicamente împotriva durerilor) pe care le iau de trei ori pe zi. Pe lângă analgezice,  de două ori pe zi îmi pun gheață pe genunchi, pentru a controla inflamația.

Inflamația se trage cel mai probabil de la unul dintre mușchii genunchiului care încă este extrem de sensibil la atingere, mai exact mușchiul care se află pe partea interioară a rotulei, mușchi care este acționat atunci când, stând pe un scaun, apăsați cu piciorul în podea. În poza de mai jos ei sunt notați cu “VMO”, denumirea lor completă fiind “vastus medialis oblique”.

Aceștia au fost mușchii care au fost întinși la maxim atunci când rotula mea a fost dislocată în sens opus, adică spre exteriorul piciorului.

Exercițiile pe care le am de făcut în fiecare zi sunt menite pentru a întări tocmai acest mușchi, deoarece el este acela care trebuie să țină rotula la locul ei în viitor. Să sperăm că va face o treabă mai bună decât până acum! 🙂

Dacă doriți să vedeți ce exerciții trebuie să fac, puteți să accesați pagina aceasta: KneeCap Exercises.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Acest articol nu este făcut public. El poate fi vizualizat doar cu parolă.

click pe poză pentru rezoluție mai mare

Vă voi prezenta mai jos o situație extrem de interesantă cu care mă zbat aici în Malawi și vă voi cere să îmi spuneți ce ați face dumneavoastră dacă ați fi în cazul meu:

Se dă următoarea problemă:

În urmă cu un an de zile o familie din Malawi și-a numit bebelașul nou-născut după mine, Ovi. Toate bune și frumoase, până când soțul începe să umble cu alte femei, lăsându-și soția și copilul în voia sorții.  El are acum grijă de noua familie, și își ignoră complet soția și copilul, deși continuă să stea cu ei.

Iată situația conform culturii din Malawi:

1. Deoarece copilul poartă numele meu, eu sunt cumva responsabil să îl ajut din când în când 🙂
2. Conform culturii Tumbuka din care provin ambii părinți, soțul și-a cumpărat soția de la părinții ei. El a plătit până acum aproximativ $100 dolari, și mai are de plătit încă aprox. $150.
3. Ea, soția, copilul și tot ceea ce au agonisit împreună aparțin soțului.
4. Ea nu poate pleca înapoi la părinți deoarece aceștia nu o vor înapoi, din cauza banilor implicați. Dacă ar accepta-o, ei vor trebui să îi restituie soțului suma deja plătită, bani pe care ei nu îi mai au.
5. Nici legea nu o poate ajuta, deoarece orice curte judecătorească ia în considerare tribul din care soții provin și regulile de acolo.
6. Soția nu poate intenta divorț, deoarece este cumpărată. Doar el poate face acest lucru, însă nu dorește.
7. Soția nu se poate întreține singură, nimeni nu o angajează.
8. Orice ajutor din partea noastră este confiscat de către soțul abusiv, el acționând conform principiului că totul este al lui.

Iată care ar fi posibilele variante:

1. Soția stă cu el și rabdă, însă își va omorî încet, dar sigur, copilul din pricina foamei de care ei suferă în fiecare zi.
2. Ea îl părăsește, însă nu are unde să meargă. Aici în Zomba ea stă în casa lui, iar la părinți nu este primită.

Ce putem să facem?

1. Continuăm să o ajutăm, însă până când? Dacă îi dăm mai mult, soțul va confisca tot. Dacă îi dăm puțin, ea se întoarce după câteva zile.
2. Deși am menționat divorțul, eu ca și misionar nu o pot sfătui să își lase soțul, deoarece eu cred că nu este biblic.
3. Bineînțeles, trebuie să ne rugăm pentru el, ca Domnul să lucreze și să îl cerceteze.

Potrivit a tot ceea ce v-am spus mai sus, ce ați face dumneavoastră dacă ați fi în locul meu?

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Am făcut câteva schimbări la acest blog, iar unele pagini și articole s-ar putea să nu meargă pentru câteva zile.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Vă spuneam într-un alt articol că aici în Malawi copiii sunt deseori neglijați chiar de către cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de ei: părinții lor. Dumnezeu ne-a pus pe fiecare dintre noi, părinții, responsabili peste familiile noastre, și această responsabilitate este una foarte mare atunci când vine vorba de copii. Nu doar că trebuie să le asigurăm cele necesare vieții fizice, ci avem obligația să îi învățăm calea (cărarea) pe care ei să umble.

În fiecare cultură găsim părinți care nu își împlinesc acest rol lăsat de Dumnezeu. Aici în Malawi, majoritatea dintre ei nu știu calea pe care ei înșiși trebuie să o urmeze. Cum vor putea, deci, îndruma pe alții?

Ioan 14:6 ne învață clar că Domnul Isus este Calea. Atunci când părinții au o relație personală cu Domnul Isus, ei vor putea să își învețe copiii să facă la fel.

La un astfel de club biblic, precum cel din Old Naisi, noi încercăm să facem ceea ce părinții nu fac. Atât Prov 22:6, cât și Marea Trimitere, ne face datori să propovăduim Evanghelia și acestor micuți.
Cum vor auzi ei fără propovăduitor?

Pentru a vedea poze, apasați aici.

Eu cu Chief Kumalonje (sef de trib in zona unde avem clubul)

După o perioadă de 9 luni în România, pe data de 16 Ianuarie 2012 am aterizat din nou în Kamuzu International Airport, Lilongwe. În această zi se împlineau exact 3 ani de când am venit pentru prima dată în Malawi, exact prin același aeroport.

Am găsit Malawi complet schimbată, cu prețuri uneori chiar mai mult decât duble decât cu 9 luni înainte; benzina și motorina se găsesc foarte greu, iar în aer, în oameni, se simte o apăsare, un fel de disperare. Această disperare se manifestă din când în când prin proteste, prin atacuri armate, prin jafuri, prin modul în care oamenii de rând vorbesc despre trecut, prezent și viitor.

Ne-am întors în Malawi cu un singur scop: acela de a Îi aduce, prin viețile noastre, glorie Celui care a murit, a înviat și ne-a pregătit o mântuire așa de măreață. Nu credem că viața merită trăită pentru un alt scop.

În prima duminică ne-am bucurat împreună cu biserica din Kachere, biserică despre care v-am vorbit și v-am arătat poze. Așa cum bine știți, Dumnezeu a îngăduit să începem această biserică acum 2 ani, iar acum noi, și ei, ne dorim ca să putem avea o clădire. Aici în Malawi e vital de important ca o biserică să aibă o clădire, acest lucru dă membrilor un sentiment de apartenență. În al doilea rând, o clădire frumoasă va fi un exemplu că oamenii din acel loc îl onorează pe Dumnezeu.

Am găsit cluburile mergând bine; soția lui Stanley a făcut o treabă minunată asigurându-se că toate lucrurile sunt pregătite de fiecare dată. Din păcate am descoperit că un club de copii, aceea care veneau aici la tabără, acum nu mai vin; în timp ce noi eram plecați, acești copii au fost atrași să meargă în altă parte. Acest lucru nu reprezintă o problemă pentru noi, Malawi are sute și mii de copii care nu au auzit poate niciodată mesajul Evangheliei. Cineva spunea că nu e corect ca să propovăduim Evanghelia la aceleași urechi de zece ori, atâta timp cât sunt alții care nu au auzit-o niciodată.

Dorința noastră este ca să avem cel puțin un club de copii și în Kachere, însă deocamdată suntem împiedecați de situația cu combustibilul.

Tot la capitolul Kachere, frații m-au rugat dacă pot să fac un studiu doar cu bărbații. După ce m-am gândit bine, mi-am dat seama că aș putea duminica după-masa. Aici în Malawi bisericile nu au serviciu divin după-masa, deci aș putea să am studiul biblic, astfel nu voi mai fi nevoit să vin într-o altă zi. Mă gândesc că pot face lucrul acesta cel puțin până când situația cu benzina se redresează.

Vă rugăm să continuați să susțineți în rugăciune lucrarea din Kachere.
Rugați-vă și pentru noi, ca prin viața și lucrarea noastră Dumnezeu să Își primească gloria care o merită.

Din Malawi,

Ovi, Lita, Jessica & Aimee CORNEA
misionari în Malawi, Africa Centrală
Ioan 10:27

Location:Zomba, Malawi