Author: Ovi Cornea

  • Lemnul văduvei

    În primele 4 versete din Luca 15 citim despre o întâmplare interesantă din lucrarea publică a Domnului Isus. El stătea la intrarea în Templu și observa cu siguranță nu doar sumele de bani aruncate în visterie, ci și motivația ascunsă a inimii.

    Unul după altul, bogații au trecut și au aruncat sumele lor, însă la final a venit și o văduvă săracă care, conform Cuvântului lui Dumnezeu, a aruncat mai mult decât toți ceilalți. Biblia spune clar că femeia a aruncat “doar” doi bănuți, o sumă mică în economia de atunci, însă ceva de neprețuit în economia lui Dumnezeu. Fiecare a aruncat din prisosul lor, adică din multul pe care fiecare îl avea. Dărnicia lor nu i-a afectat, nu le-a provocat o suferință și nu a fost o jertă. Pe de altă parte, femeia văduvă a dat din puținul ei. Dărnicia ei i-a provocat o lipsă importantă, a fost o jertă și o suferință.

    De puține ori mi-a fost dat să văd, cu ochii mei, asemenea situații. În lucrarea pe care am făcut-o prin harul Domnului aici în Malawi am văzut oameni care și-au exprimat recunoștința față de Domnul sau față de noi, slujitorii Lui, într-un fel sau altul. Față de noi, am primit saci de porumb și orez din partea unora care aveau zeci. Darul lor a fost apreciat, însă știm că fiecare a dat din prisosul lor. De multe ori aceasta este și lucrul normal – dai doar atunci când ai în plus.

    Binecuvântarea cea mai mare a fost atunci când oameni extrem de săraci și nevoiași au venit și au insistat să ne dea ceva din nimicul pe care ei îl au. Darul lor le-a pricinuit o pierdere majoră, el a fost un sacrificiu ales cu bună știință.

    Așa este cazul sorei Bauleni din Kachere. Ea este văduvă și stă singură într-o casă mai mică decât bucătăriile noastre. Nu are pe nimeni alături și își duce viața de zi cu zi strict din ceea ce îi dă pământul. Chiar dacă nu are avuții, sora Bauleni are o inimă mai mare decât ea. Simțim tot timpul dragostea și recunoștința ei, și de multe ori aceasta se arată în practică.

    Astăzi a fost una din acele zile, când sora Bauleni a dorit să ne dea ceva, ca să nu plecăm acasă cu mâna goală. A fost o zi minunată în sat; am vizitat câțiva copii orfani, am făcut planuri pentru a cumpăra un teren agricol pentru orfelinat, am făcut curățenie în clădirea copiilor, etc. După toată munca depusă, am fost istovit și gata să mă urc în mașină și să mă îndrept spre casă, când sora Bauleni m-a chemat la casa ei să îmi dea ceva. Darul ei a fost cu atât mai prețios cu cât a fost singurul lucru de valoare pe care îl avea în acel moment: câteva bucăți de lemn pentru foc.

    Satele din Malawi sunt simple, majoritatea oamenilor nu știu ce înseamnă curent electric sau gaz, ei pregătind mâncarea pe foc deschis, între 3 pietre. Sora Bauleni ne-a dat ceva ce ea a crezut că ne va fi de un real folos în preparatul mâncării.

    Zile ca și acestea sunt rare, însă sunt prețioase. Domnul ne aduce aminte că oamenii de aici ne iubesc și că lucrarea pe care o facem are un real impact în viețile lor. Într-adevăr, sora Bauleni iubește mult ceea ce facem și ne vede ca și trimiși din partea lui Dumnezeu – care, defapt, chiar suntem!

    “Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut pe nişte bogaţi cari îşi aruncau darurile în vistierie. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncînd acolo doi bănuţi. Şi a zis:„Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decît toţi ceilalţi; căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Școală de șoferi pt Stanley

    Unul dintre planurile noastre pentru viitor este să avem tabere mobile în toată partea de Sud a țării Malawi, în locurile unde nu a fost nimeni niciodată.

    Speranță pentru Viitor a organizat tabere aici în Zomba, Malawi de foarte mult timp. De cele mai multe ori acestea se țin la casa de misiune de la marginea orașului Zomba, deoarece în sate nu prea avem locuri în care să adăpostim sute de copii de soare sau de ploaie. La casa de misiune avem, în general, cam aceiași copii care vin de fiecare dată. Mi-a plăcut să spun întotdeauna că există un cerc imaginar în jurul casei de misiune, iar copiii din afara cercului nu aud niciodată Evanghelia.

    O tabără mobilă ar însemna să distrugem permanent acest cerc imaginar și să putem duce Evanghelia acolo unde ea nu a fost niciodată auzită. Malawi are milioane de copii, și majoritatea trăiesc la sat, departe de civilizație și departe de orice înseamnă tehnologie. Ei nu aud Cuvântul lui Dumnezeu nici la radio, și nici la TV. Ei nu aud despre Domnul Isus și nu știu că El a venit să moară pentru ei!

    Cine la va spune?

    O tabără mobilă înseamnă un cort mare și un camion de minim 2 tone, deschis în spate, unde să putem să punem atât cortul cât și scaunele, mâncarea și materialele necesare pentru 3 zile. Este un proiect ambițios, însă nădăjduim că Dumnezeu, la timpul Său, va pregăti toate cele necesare.

    Ca și un prim pas înspre acest obiectiv, am decis să îi plătim lui Stanley, co-lucrătorul nostru, școala de șoferi pentru categoria C1 – cea necesară aici în Malawi pentru a conduce camioane. Stanley a început aiba ieri, iar astăzi am făcut câteva poze ca să îl vedeți la volan!

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Scumpiri la vize

    Astăzi am aflat că vizele de misionari, împreună cu toate celălalte tipuri, s-au scumpit destul de semnificativ. Ca și cum nu ar fi destul, plata va trebui făcută în valută, și anume în dolari americani.

    Vestea este una destul de îngrijorătoare, mai ales că dolarul american nu este întodeauna la cel mai bun preț, ba din contră, scump.

    Guvernul Malawi încearcă prin tot felul de metode să facă cât mai mulți bani, iar noi cei care locuim aici în Malawi suntem cei care suferă. Dolarul American este scump de cumpărat și ieftin la vânzare. Băncile vor face profituri substanțiale iar Serviciul de Imigrări la fel.

    Noi avem de aface cu prima categorie din lista de mai sus, acolo unde scrie Temporary Employment Permit (Permis Temporar de Lucru). Sub-categoria care ne afectează pe noi este acolo unde scrie Religious Organizations (Organizații Religioase). Aici suntem incluși ca și misionari, și aici va trebui să plătim câte $100. Până în 2012 am fost sub Organizații Non-Guvernamentale, ceea ce ar fi însemnat $500!

    Această mișcare nu prea este corectă, deoarece moneda locală este MK (Malawi Kwacha). Aceasta este și singura monedă acceptată în tranzacții. Chiar dacă cineva ne-ar trimite $100 dolari, banca ne va da banii DOAR în moneda locală, urmând ca mai apoi să avem posibilitatea să cumpărăm $100 la rata băncii.

    Așa cum puteți observa, dacă aș lucra în afaceri aș fi nevoit să plătesc $3500/an doar pt viză. Adăugând taxele mari aplicate în Malawi, foarte puțini sunt aceia care au investit până acum și prevăd că mulți vor pleca.

    Noi sperăm ca lucrurile să revină la normal până la începutul lui 2016, atunci când va trebui să reînnoim vizele.

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Canon

    În zilele în care mașina mea a fost la mecanic, am avut mai mult timp pe acasă, așa că m-am pus să studiez puțin la pian în timpul liber. Au trecut foarte mulți ani de când am cântat la vreun instrument, așa că încă sunt foarte ruginit. Probabil că voi rămâne așa toată viața, pentru că nu cred că voi avea vreodată destul timp la dispoziție pentru a mă perfecționa.

    Totuși, am învățat o melodie care mi-a plăcut dintotdeauna foarte mult, Canonul lui Johann Pachelbel, varianta ușoară în gama Do. Originalul este pentru 4 instrumente, în gama Re – 3 vioare și 1 bas continuu – infinit mai frumos decât orice aș putea îndrăzni eu vreodată.

    Pachelbel, un compozitor german, a trăit între anii 1653 – 1707. Această operă a fost pierdută până în secolul 20, iar în 1919 a fost publicată pentru prima dată, după care a devenit extrem de populară.

    Mai jos, aveți varianta simplă cântată de mine. Scuzați lumina, tempo-ul și notele uitate din când în când:

    Iar aici aveți versiunea originală, bazată pe manuscriptul original, cu instrumente de pe vremea lui Pachelbel – o muzică barocă autentică!

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Nissan revopsit

    Nu cred că am menționat deloc până acum faptul că, în cele 6 luni în care am fost în România, mașina noastră de teren a rămas în același loc, în fața casei, sub ceea ce eu am crezut că va fi o creangă mare de copac care îi va ține umbră.

    Spre dezamăgirea mea, creanga respectivă s-a aplecat mult prea tare și Stanley a fost nevoit să o taie, în caz contrar existând șansa ca ea să cadă pe mașină. Acest lucru, însă, a însemnat că mașina a stat în razele directe ale soarelui pentru mult prea multă vreme, iar vopseaua a crăpat în multe locuri.

    Am crezut că nu va fi mare lucru, însă odata cu începerea sezonului ploios am observat că rugina a început să se instaleze în locurile în care metalul a ieșit la suprafață. Mașina aceasta a fost un răspuns al rugăciunilor noastre timp de aproape 3 ani și de aceea nu vreau să se strice înainte de vreme. Am decis, așadar, să o dau la revospit.

    În perioada 23 Februarie – 04 Martie, mașina a fost la un mecanic de aici din Zomba, timp în care s-a curățat vopseaua veche care crăpase, s-a curățat rugina și s-au reparat defectele găsite. După aceste operațiuni, s-a aplicat grund special, iar mai apoi 3 straturi de vopsea 2K de culoare arctic-alb.

    Această revopsire va proteja mașina de eventualele probleme în viitor, astfel încât noi să o mai putem folosi eficient până când va fi timpul prielnic pentru alta.

    Trebuie să menționez că această revopsire nu a fost făcută la nivel profesional, ci într-un garaj de aici din Zomba. Spun acest lucru pentru ca nimeni să nu creadă că am plătit o avere.

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Suveniruri de Malawi

    Una dintre cele mai importante surse de venit pentru mulți localnici este arta de a face (și a vinde) suveniruri prelucrate din lemn. Acestea au trecere foarte bună la vizitatori și se vând destul de bine și către străinii care s-au mutat aici pentru un timp, precum noi.

    De cele mai multe ori, obiectele prelucrate sunt banale, cel puțin pentru noi care le-am văzut de așa de multe ori. Fără nici o îndoială, însă, fiecare dintre ele reprezintă ceva special musafirii care trec prin Malawi.

    Spuneam că o parte din venitul din urma acestor obiecte reprezintă arta de a le face. Rareori, se întâmplă să dăm peste obiecte artizanale făcute cu mare măiestrie, unicate și speciale. Ele ies în evidență din marea de elefanți, hipopotami sau măști. Atunci când putem, ne oprim și întrebăm de preț, iar aici am ajuns la a doua parte a venitului din urma acestor obiecte: arta de a le vinde.

    Prețurile din Malawi sunt dincolo de orice limită ale imaginației. Un obiect poate costa 1,000 MWK (aproape 10 lei) pentru un potențial cumpărător și 10.000 MWK (aproape 100 lei) pentru altul. Diferența o face culoarea pielii, hainele sau orice alt indiciu a stării materiale a cumpărătorului în cauză. Îmi place să cred că cei 6 ani de când suntem în Malawi mi-au dat o oarecare experiență în a estima valoarea și prețul obiectelor, conform economiei și sezonului în an.

    Astăzi, la prânz, am fost la masă la un restaurant din apropiere, și la întoarcere am găsit un avion de lemn care mi-a atras atenția. Atunci când ne permitem, ne face plăcere să ajutăm artiștii locali care merită, pentru a le crește puțin vânzările și, în același timp, pentru a împodobi locul unde stăm cu lucruri frumos făcute.

    Ceea ce m-a impresionat la acest avion sunt detaliile de care artistul a dat dovadă. Nu lipsesc ferestrele individuale pentru pasageri și piloți, trenul de aterizare cu roți duble și nici cele două motoare. Per ansamblu, avionul este foarte bine făcut, iar acum el va sta falnic în biroul meu, alături de celălalte obiecte africane: două girafe, masca uriașă și cârja pe care am cumpărat-o când mi-am dislocat genunchiul.

    Pe lângă acestea, în casă mai avem și alte obiecte care merită atenția în acest articol, precum bustul unui cuplu african, mașina 4×4, viața satului sculptată în scoarță de copac sau tablourile făcute din lemn.

    Acestea fiind spuse, aceste obiecte sunt într-adevăr unicate, speciale și care arată superb pe post de decorațiuni. Dacă trăim în Africa, atunci de ce să nu avem lucruri tipic africane, mai ales că prețul acestora este mult sub prețul unei vaze sau a unui bibelou propriu-zis.

    Păcat că nu putem duce mai multe cu noi atunci când mergem în România, însă dumneavoastră puteți să veniți într-o vizită, iar la întoarcere veți putea să luați câteva suveniruri de care să vă bucurați și care să vă amintească o viață întreagă de Africa!

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Fântână Kachere

    După 23 de zile de muncă, iată că acum fântâna din Kachere este gata pentru folosință. A fost un proces lung (plan + prezentare + strângere suport + îndeplinire), însă totul a meritat; frați, surori, oameni din satul Kachere vor avea acum acces la apă potabilă, fără să fie nevoiți să meargă pe jos distanțe mari.

    Lucrarea din Kachere a început în urmă cu 4 ani de zile, când am pus bazele bisericii baptiste “Speranța”. După 1 an, în 2012, am început orfelinatul care astăzi este înregistrat sub numele “Hope for the Future Orphan Care & Feeding Center” (Speranță pentru Viitor Orfelinat & Centru de Hrănire). Atunci ajutam 16 copii orfani – astăzi hrănim 74!

    În 2014 a apărut nevoia unui fântâni. Atunci am înțeles că surorile care aduc apă trebuie să meargă câte 6 ore pe jos, în fiecare dimineață în timpul sezonului uscat. M-am rugat Domnului pentru o modalitate de a ajuta – iar Domnul mi-a pus pe inimă că e timpul să sap această fântână.

    În călătoria noastră prin România, dar și prin Europa, am prezentat această nevoie bisericilor pe unde am mers. Aproape fără nici o excepție, toată lumea a fost impresionată de această nevoie și am primit suport în rugăciune în fiecare biserică. În câteva locuri am primit și bani pentru ca această lucrare să fie dusă la îndeplinire.

    Astăzi, vă spun că fântâna este gata iar noi vă mulțumim – tuturor celor care v-ați implicat – pentru rugăciuni și pentru suport financiar. Vă mulțumim pentru că ați făcut posibilă apa – acest element vital vieții – într-un sat din Africa. Vă mulțumim pentru că, de acum încolo, lucrarea cu copiii orfani și subnutriți va fi mai ușoară.

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Informații actualizate: nivel suport financiar lunar

    Discutam cu cineva în aceste zile despre importanța informațiilor de pe câmpul de misiune, motivelor de rugăciune și noutăților așa cum ele apar. Așa cum poate știți, trimitem în fiecare lună Scrisori de Rugăciune și Informare tuturor celor interesați să afle ultimele noutăți privitoare la familia noastră și lucrarea din Malawi. Scrisorile de Rugăciune conțin informații care de multe ori nu pot fi scrise public, motive de rugăciune specifice și probleme actuale.

    Recent am decis să includ un mic “widget” în partea dreaptă a acestei pagini, imediat sub ceasul care indică ora în orașul Zomba unde noi locuim. Această căsuță oferă informații actualizate cu privire la nivelul suportului nostru financiar pe luna în curs. Progresul este măsurat în procente, deoarece suma în sine nu poate fi pusă pe o pagină de internet publică.

    Lucrul cel mai important este că dvs. veți avea încă un motiv de rugăciune actualizat. Veți ști, în orice moment, ce procente din suportul nostru financiar necesar lucrării a ajuns în Malawi și cât încă nu.

    Luna în curs

    10%
    Luna în curs

    30%
    Luna în curs

    65%


    Luna în curs

    100%

    Vizita noastră în România și Europa din 2014 a fost binecuvântată de Dumnezeu, astfel încât în fiecare lună ar trebui să avem 100%. Din păcate, însă, trăim într-o lume nesigură iar în unele cazuri partenerii noștrii fie uită, au probleme sau pur și simplu nu pot. Cu această ocazie, cititorii noștri se vor putea ruga la subiect.

    Dacă citiți acest blog și ați dori informații mai specifice, noi am fi onorați să vă ținem la curent și prin intermediul e-mail-ului. În fiecare lună, de obicei în primele 7 zile, trimitem câte o Scrisoare de Rugăciune, la care vă puteți abona aici: Scrisori de Rugăciune – lucrarea din Malawi. După introducerea informațiilor, va trebui să apăsați butonul “Subscribe to list” (Abonare la listă). După câteva minute, de multe ori chiar instantaneu, veți primi un email prin care vi se va cere confirmarea, după care veți primi Scrisorile de Rugăciune în fiecare lună.

    În viitor, vom introduce și posturile protejate de parolă, posturi care vor conține informații dedicate doar partenerilor noștri direcți. Și acestea vor fi include informații actualizate, avantajul fiind că dvs. nu veți fi nevoiți să așteptați o lună întreagă până a afla ultimele noutăți.

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!

  • Babuini

    Printre animalele pe care le avem aici în Malawi se numără și babuinii, primate care umblă nestingherite pe drumurile orașelor și care se cațără pretutindeni în căutarea următoarei mese.

    Babuinii africani sunt printre cele mai mare primate din lume, exemplarele cele mai impresionante ajungând la 1,20 m și 40-50 kg. Aceste maimuțe trăiesc într-un sistem ierarhic bine organizat, numărul lor total putând ajunge chiar și la 250 de membrii. Pe drumurile din Zomba, familiile sunt mult mai mici, între 5 – 50 membrii.

    Babuinii sunt animale care preferă să trăiască departe de oameni, însă grădinile dar și mizeria din orașe îi atrage. Aici în Malawi, babuinii sunt cunoscuți ca fiind animale destul de agresive, în special cu femeile și copiii. Masculii mai mari pot ataca chiar și bărbații, în special dacă se simt amenințați sau dacă sunt în perioada împerecherii. La un moment dat, un babuin a fugit după mașina noastră și am auzit câțiva bicicliști fiind atacați.

    Dușmanii lor cei mai mari aici în oraș sunt câinii. Din păcate, însă, babuinii au câteva avantaje de partea lor, primul fiind degetele opozabile care le permit să prindă cu toate cele 4 membre, iar al doilea avantaj sunt caninii enorm de mari. Nu de puține ori am auzit câini care au fost atacați și omorâți de către babuinii furioși.

    În ceea ce ne privește pe noi, nu prea avem multe întâlniri cu aceste animale, exceptând perioada în care se cultivă porumbul sau atunci când avem fructe în copaci. Babuinii iubesc porumbul “în lapte”, dar și fructele de avocado, papaya sau bananele. În urmă cu câțiva ani, am avut babuini care au urcat pe balconul nostru pentru a fura cele câteva banane pe care le aveam. Acest lucru s-a oprit, însă, atunci când am început să avem câini în casă.

    Pe Facebook avem un album dedicat animalelor din Malawi. Dacă doriți să le vizualizați pe toate, vă rugăm să accesați acest link: Animale Malawi.

    Dacă doriți să fiți la curent cu orice poze sau noutăți, ne puteți găsi pe Facebook aici!

    Rugați-vă pentru noi!
    Rugați-vă pentru Malawi!